Istoria ceaiului se pierde in negura timpului. Legendele spun ca acum mai bine de 5000 de ani, in China, imparatul Shen Nung, un conducator apreciat pentru calitatile sale, om de stiinta creativ si cunoscator al artei, prefera, din motive de igiena, ca apa pe care o consuma sa fie mai intai fiarta.


Consumul de ceai a devenit rapid un obicei in toata China, iar cultivarea acestei plante s-a raspandit pretutindeni. In jurul anului 800 d.Hr., Lu Yu a scris prima carte despre ceai,”Ch'a Chin”. Acesta fusese cresut de calugarii budistii, iar in carte exprimase metodele de realizare a ceaiului, incepand cu plantarea semintelor, pana la turnarea in cesti. Metoda descrisa de el avea sa devina forma de servire a ceaiului la curtea imperiala din Japonia.


Ceaiul a fost considerat acolo o forma de arta si a dus la aparitia ritualurilor precum "Cha-no-yu" sau "apa fierbinte pentru ceai." Ceremonia servirii ceaiului necesita ani de antrenament si experienta. Desi ar putea parea simplu la prima vedere, procesul nu este deloc facil. Lucrurile trebuie sa se desfasoare in cea mai buna maniera, cu politete si gratie. „Arta” ceaiului a dus si la dezvoltarea unui stil arhitectural unic, „chaseki”, utilizat in ceainarii. Insa a cunoscut apoi si o perioada de declin, pentru ca, in timp, nobilii nu au mai apreciat ritualul si au incetat sa organizeze concursuri de baut ceai, a caror recompensa consta in matase, bijuterii, arme si alte bunuri 'de lux'. Insa aceasta decizie contravenea culturii Zen. Cateva personalitati istorice, preoti ai cultului Zen, au reusit insa sa schimbe aceasta situatie si sa readuca ceaiul la adevarata sa valoare.


Ice Tea si ceai 'la pliculete'

In secolul al XVII-lea ceaiul a ajuns si in America, mai intai in New York, pe calea apei. Acesta a devenit in scurt timp si aici o bautura comuna si foarte indragita de populatie. De aici, este meritul lor de a fi inventat 'ceaiul cu gheata' (IceTea) si 'ceaiul la pliculet'.


La scurt timp dupa aparitia Ice Tea-ului, newyorkezul Thomas Sullivan a dezvoltat conceptul de ceai la pliculet. El trimitea mostre de plante restaurantelor pentru evaluare, iar acestea erau impachetate in pungute din material textil. Pentru a evita raspandirea frunzelor, cei care primeau ceaiul il fierbeau direct in ambalajul textil in care era pastrat, inventand astfel binecunoscutul ceai la plic.

Astazi, desi se afla in casele tuturor, ceaiul ramane o bautura speciala, care poate fi consumata cu sau fara respectarea vreunui ritual. In ultimii ani tot mai multe ceainarii pregatesc si in Romania ceaiul dupa retete traditionale si isi rezerva statutul de locuri destinate celor care par sa poata inchide cumva timpul in aroma ceaiului pe care il savureaza.

Articol de Andrei Dutulescu