Google a negat pana acum dorinta de a intra pe piata masinilor autonome, dar un raport recent sugereaza ca giganta companie s-ar pregati sa lanseze un competitor pentru Uber.

Potrivit Bloomberg, Google va infiinta o noua companie de servicii de mobilitate sub umbrela Alphabet Inc. De cand a inceput sa testeze masinile automone, acestea au parcurs peste 1 milion de mile pe strazile din jurul unor zone precum San Francisco, in California si Austin, in Texas. Multi cred ca Alphabet Inc. va folosi aceste zone pentru a lansa un competitor pentru Uber.

Cu toate acestea, de vreme ce masinile autonome nu sunt legale fara ca o persoana sa se afle in spatele volanului, initial Google nu va putea folosi aceste masini pe domeniu public.

Mai mult, in raport se arata ca masinile nu vor fi detinute de clienti, ci acestia vor fi inchiriate. In timpul noptii, masinile se vor intoarce la baza pentru a fi ingrijite si reparate, daca este cazul.