"Piata gri" reprezinta o problema atat pentru producatorii de telefoane mobile, cat si pentru clienti. Utilizatorul este afectat de "fenomenul gri" al telefoanelor mobile, prin riscurile pe care si le asuma in momentul in care achizitioneaza un telefon din alta sursa decat distribuitorul autorizat al producatorului respectiv.

In cazul telefoanelor, compatibilitatea cu reteaua este foarte importanta, un model care nu a fost destinat pietei din Romania putand sa aiba serioase probleme de functionare.


Pe piata din Romania, exista cazuri in care unele modele de telefoane mobile sunt aduse inainte de a fi lansate oficial de importatorii si distribuitorii autorizati si care, desi pot parea mai convenabile sau pot fi disponibile mai repede, pot aduce prejudicii serioase end-userului. Astfel un aparat care a fost destinat unei alte piete poate sa nu fie 100% compatibil cu retelele locale si unele functii pot sa nu mearga. Interventiile neautorizate la nivel de soft pot de asemenea afecta functionalitatea telefonului, fie integral, fie ca fiabilitate in timp. Exista posibilitatea ca o parte a telefoanele de pe aceasta piata sa fie telefoane reconditionate (second-hand), care pot avea defecte, incepand de la cele minore, pana la cele majore, precum o durata de viata mai scurta.

Holograma, garantia unui telefon mobil original

HAT Group Co. Romania, reprezentantul oficial al diviziei de telefoane mobile Samsung in Romania, asigura prin prezenta hologramei HAT pe telefon si baterie, originalitatea produsului achizitionat.

Prezenta hologramei HAT pe telefon si baterie, dar si a autocolantului galben aplicat pe cutia telefonului, garanteaza achizitionarea unui telefon Samsung original, importat oficial pe piata romaneasca. Eticheta-sigiliu a cutiei, contine textul: "Nu acceptati daca sigiliul este rupt", avand pe fundal "Samsung distribuit oficial prin HAT Romania". Autocolantul galben aplicat pe cutia telefonului are inscriptionat "Telefon original!".