O echipa de medici canadieni a descoperit in mod accidental o metoda de stimulare a memoriei unui pacient suferind de obezitate, in timp ce acesta era supus unui experiment menit sa permita identificarea si suprimarea centrilor nervosi ai apetitului direct pe creier, informeaza publicatia britanica The Independent.


Teste ulterioare au demonstrat de asemenea ca abilitatea sa de a invata a crescut in mod semnificativ in urma stimularii electrice a unei anumite parti a creierului. Oamenii de stiinta au in vedere aplicarea acestei tehnici pentru tratarea bolnavilor de maladia Alzheimer.

Trei pacienti voluntari au participat la experimentul ulterior descoperirii acestui mecanism de recuperare si stimulare a memoriei, iar conform coordonatorului acestui studiu, Andres Lozano, profesor in neurochirugie la Toronto Western Hospital, rezultatele sunt mai mult decat incurajatoare.

"Este pentru prima data cand observam ca electrozii implantati in creier pot imbunatati functionarea memoriei'', a comentat profesorul Lozano, explicand ca aceasta descoperire l-a luat complet prin surprindere.


Din pacate interventia chirurgicala a fost un esec pentru scopul sau de a stopa obezitatea, dar in timp ce medicii cautau sa identifice centrii de suprimare a apetitului din hipotalamus, partea din creier unde se produce senzatia de foame, pacientul a inceput sa inregistreze spectaculoase reveniri de memorie.

Intr-o serie de alte teste ulterioare, pacientului, a carui identitate nu a fost facuta publica, i s-a cerut sa memoreze liste de obiecte perechi, iar dupa trei saptamani de stimulare continua a hipotalamusului, performantele sale in teste de memorie au fost imbunatatite semnificativ. In conditiile in care stimularea electrica a hipotalamusului era oprita, performantele sale legate de memorie scadeau rapid.

Aceasta descoperire este surprinzatoare pentru oamenii de stiinta pentru ca hipotalamusul nu este considerat drept centrul memoriei din creier. Centrii memoriei sunt plasati in apropierea fornixului sau a trigonului cerebral, un nod de centri nervosi care transmit semnale spre si dinspre sistemul limbic.

Sursa: sfaturimedicale.ro