Archos 5: O bijuterie de gadget

Renumitul producator de playere multimedia ne-a surprins in mod placut dupa ce a hotarat sa atace si segmentul netbook-urile si, mai nou, chiar pe cel al telefoanelor inteligente, urmand sa faca oficial, cat de curand, un terminal care sa concureze cu solutiile HTC sau Apple. Nu vom vorbi astazi despre aceste informatii ci despre Archos 5, noul internet tablet cu Android.

Display-ul superb masoara 4.8 inci si are o rezolutie de 800 x 480 pixeli, pentru un playback video 720p. Toate formatele video populare sunt acceptate direct, fara conversii (Archos este cunoscuta pentru treaba asta excelenta) si pot fi copiate in memorii interne de 8, 16 sau 32 GB, precum si pe HDD-uri de 160 sau 500 GB. Variantele cu memorii flash cantaresc 182 de grame si au o grosime de 10.4 mm, iar cele cu HDD cantaresc 286 grame si au grosime de 20 mm. De raspunsul perfect in orice aplicatie se ocupa procesorul ARM Cortex la 800 Mhz.

Cu ajutorul unor dock-uri speciale, Archos 5 poate receptiona posturi TV DVB, poate inregistra emisiuni, poate reda filme pe televizor sau isi poate mari semnificativ autonomia, care oricum este foarte buna, cu pana la 7 ore in mod video si 22 de ore audio.

Archos 5 Internet tablet va fi in scurt timp disponibil, la preturi incepand de la 299.99$. Varianta cu HDD de 500 GB va costa 429.99$.