Cu ocazia implinirii a 10 ani de existenta, pe 27 septembrie, Google a initiat, in direct la CNN, un concurs de zile mari. Acesta presupune lansarea cat mai multor idei revolutionare, fie ele simple sau complexe, realizabile pe termen scurt sau lung, care sa ajute cat mai multi oameni si astfel sa schimbe in bine lumea in care traim.


Gigantul informational va oferi un premiu de 10 milioane de dolari pentru cea mai buna idee care ar putea schimba lumea in bine. Ideile celor interesati pot fi trimise pe www.project10tothe100.com pana pe 20 octombrie. Dupa data limita a concursului vor fi selectate de un juriu 100 de idei care vor fi puse la dispozitia utilizatorilor Google. Acestia vor vota apoi 20 de idei, care vor fi analizate de un juriu specializat. In final se vor alege cele 5 finaliste, care vor fi anuntate in luna februarie 2009. Daca juriul va hotari sa recompenseze toate cele 5 idei, fiecare va primi un fond de 2 milioane de dolari.