Organizarea dezastruoasa a voturilor din Diaspora nu este urmata, cel putin deocamdata, de nicio demitere.

Dupa ce, ieri, presedintele Klaus Iohannis i-a cerut premierului sa ii demita pe Teodor Melescanu si pe Carmen Dan, astazi au avut loc discutii intre premier si seful statului, pe marginea acestui subiect.

Viorica Dancila a declarat, dupa aceste discutii, ca are nevoie "de o analiza" pentru a decide ce va face. "Asa cum am anuntat, imediat dupa alegeri am cerut MAE si MAI, tuturor institutiilor implicate in organizarea alegerilor, un raport complet cu privire la desfasurarea procesului de votare, a dificultatilor intampinate de alegatori. Sunt un om echilibrat si corect care nu vrea sa ia decizii pripite. Pozitia de prim-ministru presupune ratiune si responsabilitate si cred ca toate deciziile trebuie sa le luam in urma acestei analize. Pe baza acestui raport voi lua masuri analizand cu atentie ceea ce s-a intamplat. Daca au fost greseli, si cu siguranta au fost greseli, cei cu responsabilitate, cei care sunt responsabili de aceste greseli trebuie sa plateasca, dar nu putem aplica sanctiuni fara o analiza temeinica a acestor lucruri", a declarat Viorica Dancila, joi, la inceputul sedintei de Guvern.