"Desi delegatii Aliantei 2020 USR PLUS au solicitat obtinerea unor dispozitii clare din partea Biroului Electoral pentru Sectiile de Vot din Strainatate, presedintii sectiilor de vot intarzie aceasta procedura.

Romanii din Diaspora se simt din nou pacaliti, iar statul roman esueaza in a asigura exercitarea dreptului fundamental la vot. In lipsa unor solutii oficiale, suntem in situatia in care Alianta 2020 USR PLUS a solicitat tuturor membrilor din Madrid sa incerce sa calmeze tensiunea de la cozile la vot, pentru a evita blocarea pe termen lung a procesului de vot.

Solicitam ferm autoritatilor romane sa urgenteze procesul prin care sunt puse la dispozitia cetatenilor care voteaza in sectiile din Diaspora noi urne de vot si sa ia toate masurile necesare pentru urgentarea procesului de vot. Orice incalcare a dreptului de vot va fi pedepsita potrivit legii, iar noi ne vom asigura ca toate situatiile de acest tip vor fi aduse la cunostinta autoritatilor.

In acelasi timp, facem un apel la calm catre toti cetatenii romani care asteapta sa voteze in strainatate. Orice incidente pot duce la delegitimarea votului romanilor, iar cei carora le este frica de vot au un interes mai mare decat oricand sa faca acest lucru", se arata intr-un comunicat al Aliantei 2020 USR PLUS, potrivit G4media.ro.