Potrivit sursei citate, la nivelul Ministerului Public este in curs de realizare o analiza a tuturor aspectelor de neconstitutionalitate privind modificarile aduse legislatiei penale, care va fi inaintata subiectilor cu drept de sesizare a Curtii Constitutionale.

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat luni proiectul de modificare a Codului de procedura penala, cu 175 voturi "pentru", 78 voturi "impotriva" si o abtinere.

Comisia parlamentara speciala pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul Justitiei a adoptat raport favorabil cu amendamente la proiectul de lege privind Codul de procedura penala, relateaza Agerpres.

Printr-un amendament aprobat s-a stabilit ca:

  • absenta nejustificata a avocatului nu poate sa atraga consecinte juridice in privinta inculpatului.
  • Membrii comisiei au admis si un amendament potrivit caruia in luarea deciziei asupra existentei infractiunii si a vinovatiei inculpatului instanta hotaraste motivat, cu trimitere la toate probele evaluate.
  • Condamnarea se dispune doar atunci cand instanta are convingerea ca acuzatia a fost dovedita dincolo de orice indoiala.
  • masurile asiguratorii in vederea confiscarii speciale sau confiscarii extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane in proprietatea sau posesia carora se afla bunurile ce urmeaza a fi confiscate daca exista probe sau indicii temeinice ca bunurile in cauza au fost obtinute din activitati infractionale.
  • Masurile asiguratorii nu pot depasi o durata rezonabila si vor fi revocate daca aceasta durata este depasita sau daca temeiurile avute in vedere la luarea lor nu mai subzista.
  • la verificarea in cursul judecatii, daca se constata ca actele sau probele efectuate sau administrate in cursul cercetarii penale sunt lovite de nulitate, acestea sunt eliminate din cauza, indiferent de solutia pronuntata in cursul verificarii prealabile.
  • recursul in casatie in favoarea inculpatului poate fi declarat oricand.