Prognoza meteo ANM pentru vineri, 15 iulie: vremea în țară

Vineri, 15 iulie, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării. În sudu, sud-estul și vestul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa între 28 și 35 de grade Celsius. După-amiază, în nord, centru și vest se întrevăd ploi însoțite de descărcări electrice și vânt puternic.

Sâmbătă, 16 iulie, vremea se va menține caldă în majoritatea țării, îndeosebi în zonele sudice, unde local va fi caniculă. După-amiaza și noaptea, în sudul, sud-estul și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură vor fi averse, descărcări electrice și vânt intens pe parcursul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 35 de grade Celsius.


Prognoza meteo ANM pentru vineri, 15 iulie: vremea în București

Vineri, 15 iulie, vremea călduroasă se va menține în cea mai mare parte a țării. La câmpie va fi caniculă, disconfortul termic va fi ridicat, iar termometrele vor indica temperaturi maxime cuprisne între 28 și 36 de grade Celsius. După-amiaza sunt posibile averse și descărcări electrice în vestul și nordul României.

Sâmbătă, 16 iulie, scăpăm de caniculă, dar vremea va fi în continuare călduroasă, iar disconfortul termic rămâne ridicat. Mercurul din termometre va urca până la 34 de grade Celsius. După-amiaza sunt șanse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.


Prognoza meteo ANM pentru vineri, 15 iulie: vremea la munte

Se încălzește la munte. Vineri, 15 iulie, t emperaturile maxime vor crește semnificativ. Doar în zona Carpaților Orientali vor fi înnorări temporare și posibile ploi slabe.



  • Sinaia - 21

  • Predeal - 20

  • Păltiniș - 20

  • Stâna de Vale - 22

Prognoza meteo ANM pentru vineri, 15 iulie: vremea la mare

Și pe litoral se încălzește față de zilele viitoare, iar temperaturile maxime se vor situa între 27 și 30 de grade Celsius, vineri, 15 iulie. Cerul va fi însorit și apa mării va atinge o valoare de 25 de grade Celsius.



  • Mamaia - 26

  • Costinești - 25

  • Vama Veche - 25

  • Gura Portiței - 24

Vremea pentru săptămâna 11.07.2022 – 18.07.2022

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, dar ma ales în cele intracarpatice. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.


Vremea pentru săptămâna 18.07.2022 - 25.07.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele vestice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toată țara, dar mai ales în centru și la munte.


Vremea pentru săptămâna 25.07.2022 - 01.08.2022

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregi țări, dar mai ales în regiunile vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în nord-vest, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.


Vremea pentru săptămâna 01.08.2022 - 08.08.2022

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință spre deficit în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale, potrivit ANM.