Trecem la ora de iarnă în data de 30 spre 31 octombrie 2021. Ora 04:00 devine ora 03:00

România trece la ora de iarnă în ultimul weekend al lunii octombrie, schimbare care se face în fiecare an din 1932 încoace. În perioada orei de iarnă, diferența dintre ora oficială a țării noastre și Timpul Universal (GMT) va fi de două ore, comparativ cu trei ore când e ora de vară.


Când trecem la ora de iarnă

Trecem la ora de iarnă în ultimul weekend din luna octombrie, așa încât sâmbătă spre duminică, în noaptea de 30 spre 31, ora 04:00 va deveni ora 03:00. Este un motiv de bucurie pentru cei care nu au o relație bună cu trezitul de dimineață, căci vor dormi cu o oră mai mult. Această schimbare a ceasului face ca ziua de 25 octombrie să fie cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.


Cum ne afectează sănătatea trecerea la ora de iarnă

Medicii din întreaga lume vorbesc în fiecare an despre efectele negative care se observă odată cu schimbarea orei. Bioritmul uman este dat peste cap, iar persoanele mai sensibile se obișnuiesc greu cu noul program, fie că este vorba despre trecerea la ora de vară, fie la cea de iarnă. Sunt mulți oameni cărora le trebuie aproape două săptămâni pentru a-și reveni, perioadă în care sunt mai obosiți, anxioși, lipsiți de vlagă și bulversați. În schimb, există și persoane care nu resimt niciun efect negativ.


Ora de iarnă sau de vară? Care e cea oficială?

Ora „legală” sau cea inițială este ora de iarnă. Trecerea la ora de vară s-a făcut doar din considerente economice și pentru economisirea energiei electrice. Schimbarea la o oră de vară a fost pentru prima dată adusă în discuție și pusă în aplicare la finalul secolului al XIX-lea, în Noua Zeelandă. Ea a avut drept scop eficientizarea orelor de lucru, pentru a beneficia de lumina zilei pe timpul verii și pentru economisirea energiei electrice.

În zilele noastre, rațiunile au rămas valabile, iar ora de vară a fost adoptată de o sută de teritorii din lumea întreagă. Însă, modificările nu s-au făcut niciodată simultan, din cauza diferențelor impuse de fusul orar.


Cine a venit cu propunerea orei de vară

Cel care s-a gândit prima dată la posibilitatea introducerii acestui tip de orar convențional a fost un neo-zeelandez pe nume George Vernon Hudson, în anul 1989. În 1895, a prezentat o lucrare către „Wellington Philosophical Society” în care propunea o schimbare de vară de două ore. Un alt britanic, William Willett, a susținut utilizarea orei de vară.


2021 ar putea fi ultimul an cu o schimbare de sezon a orei standard

Comisia Europeană a propus renunțarea la ora de iarnă, însă, pentru moment, nu a fost dat niciun verdict în acest sens. De la anul, situația ar putea să se schimbe, iar statele Uniunii Europene ar putea să decidă oficial dacă renunță la ora de iarnă. În mod normal, țările Uniunii Europene ar fi trebuit să informeze Comisia asupra hotărârii lor până în luna aprilie a anului 2020, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcționarea pieței unice. Situația specială determinată de pandemia de COVID-19 a schimbat prioritățile.

Foto: Silviu Matei/Agerpres