Astfel, pe parcursul zilei de vineri, până la ora 19:00, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată va fi valabilă, local, în Muntenia, Moldova şi la munte, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, averse torenţiale şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25 - 30 l/mp.

De asemenea, un Cod portocaliu va fi în vigoare până la ora 19:00 în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei şi în cea sudică a Moldovei, precum şi în Carpaţii de Curbură, unde vor fi perioade cu averse torenţiale, vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 30 - 40 l/mp şi, pe alocuri, 50 - 60 l/mp.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 6 august, ora 19:00 - 7 august, ora 10:00, intră în vigoare un Cod galben de vreme rea, ce va afecta zone din judeţele Galaţi, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi. Instabilitatea atmosferică va fi caracterizată prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat, grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp.

Totodată, un Cod portocaliu de vreme instabilă vizează, până duminică, judeţele Tulcea şi Constanţa. Vor fi perioade cu averse torenţiale, vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 30 - 40 l/mp şi, izolat, 50 - 60 l/mp. AGERPRES.