Suntem norocoșii câștigători ai poziționării țării noastre în spațiu, pe axa între 30-50 grade latitudine nordică, care ne-a permis să ne facem vin și alb, și roșu, și roze, sec, demisec, dulce și demidulce. La nivelul întregii țări, suprafața de pământ cultivată cu viță de vie însuma aproape un sfert de milion de hectare. Cu toate acestea, sortimentele de vin din magazine erau reduse la două: unul alb și unul roșu, în general Murfatlar.

Trebuie trecută în revistă și berea, care era fie Gambrinus, Rahova, Grivița sau Bucegi, iar cele de top erau făcute la Reghin și Azuga. Economia socialistă nu avea ca principiu concurența bazată pe calitate, așa că oamenii beau ce livra fabrica, adică un lichid cu apă, orzoaică și hamei.


Votca rusească a călcat totul în picioare

Au fost și câteva tării de pus pe masă. Transilvania era renumită atunci pentru producerea de pălincă și vinars. La băuturile alcoolice industriale falnică stătea „Săniuța”, o băutură muncitorească, ieftină, distilată, pe la vreo 35 de grade. Prin 1964 a intrat votca rusească, care a călcat totul în picioare.

Un alt lichid încântător, rar la vedere, era șampania. Ca și astăzi, românii o preferau la aniversări și sărbători. Fabricile renumite erau Jidvei, Azuga și Zarea, care era solicitată și în America sau Australia. Mai des întâlnită, dar la care oamenii râvneau precum în cazul celei abia enumerate, era băutura Pepsi Cola, singura capitalistă intrată în fabricație în anul 1966.