Garniturile din restaurante, prețuri de 20 de ori mai mari
Într-un restaurant din Centrul Vechi al Capitalei, o porție de piure costă 18 lei, iar o porție de cartofi prăjiți simpli, dați cu o mână de condimente, 23 de lei. Explicația pentru aceste prețuri este: energia electrică și gazele. Cele două surse au ajuns să coste și de două ori mai mult comparativ cu anul trecut, drept urmare patronii restaurantelor sunt nevoiți să mărească prețurile.
„Nu sunt pentru creșterea aceasta și prefer să absorb această creștere în alte preparate. Ne trebuie un volum de clienți pe care îi putem genera creând o experiență personalizată la masă, decât să creștem continuu prețurile”, a declarat Dragoș Panait, deținător al mai multor restaurante și consultat HoReCa, pentru Kanal D.
„Dar ne uităm la utilități, care au crescut, la combustibil, care, la fel, prețurile de transport au crescut foarte mult”, a continuat el.
Afaceristul a ales să nu majoreze prețurile, ci să le ajusteze.
În piață, în această perioadă, cartofii costă între 1,5 și 3 lei kilogramul. Așadar, pentru o porție de piure, pe doi cartofi dăm aproape un leu, iar la restaurant poate costa și de 20 de ori mai mult. Trebuie menționat că la produsul brut se adaugă unt, ulei, poate lapte și gazul consumat pentru prepararea termică. Totalul estimat este de 5 lei.
Topul scumpirilor
În topul scumpirilor se află gazele, prețul aproape dublându-se în ultimul an. Pe listă urmează uleiul, cartofii, făina și mălaiul. Și pentru combustibil plătim cu aproximativ 40% mai mult comparativ cu anul trecut, iar ouăle, zahărul, peștele și lactatele costă mai mult cu circa 15%.
Mâncare expirată în mai multe restaurante din Poiana Brașov,...
- gaze + 89%;
- ulei +49%;
- cartofi +42%;
- făină +33%;
- mălai +32%;
- ouă +15%;
- zahăr +15%;
- carne +15%;
- lactate +15%.
Trebuie precizat că inflaţia nu reprezintă acelaşi lucru de la o ţară a alta. De pildă, inflaţia din China este mult mai mică în comparaţie cu ce se întâmplă în restul lumii, dat fiind că acolo indicatorul este calculat după altă formulă. Bunurile şi serviciile au altă pondere în coşul de inflaţie a preţurilor de consum.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Revolut are în vedere o creștere cu 40% a angajaților
Sursa: futurebanking.ro
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni în jurul lor. Cum pot...
Sursa: kudika.ro
-
Care e povestea Daciei „aprobate” de Putin ce are și o versiune electrică
Sursa: wall-street.ro