David Popovici a declarat, pentruTVR, că rămâne un om simplu și după ce a devenit dublu campion mondial.


“Chiar nu ştiu cum voi fi privit, însă eu voi fi absolut la fel, mă voi comporta absolut la fel. Dacă e cumva vreodată să mi se urce la cap ştiu că voi primi două palme imaginare de la apropiaţii mei şi o să-mi revin imediat, dar nu o să se ajungă acolo. Pentru că am nişte oameni liniştiţi în jurul meu, oameni la fel de si mpli ca şi mine”, a spus Popovici la TVR.



David Popovici: Sunt un puști care înoată repede, un tip banal capabil să facă lucruri extraordinare

El a explicat şi cum gestionează presiunea înainte de curse:


“Vizualizez foarte mult cursele înainte şi îmi imaginez orice scenariu care se poate întâmpla. SÎmi imaginez tot şi asta cred că mă ajută să fiu exact în momentul ăla şi să nu poată să mă ia absolut nimic prin surprindere. Mi-am imaginat o cursă bună, o cursă pe care o câştig, pentru că asta îmi doresc”, a mai spus el.


David Popovici spune despre el că este un tip ”banal” și că nu îi displace porecla ”racheta din România”, dacă ea poate să îi inspire pe alții. ”Un puști care înoată repede, un tip banal care e capabil să facă lucruri extraordinare și să inspire oameni, alături de oameni extraordinari în spatele lui”, este descrierea pe care și-a făcut-o campionul în vârstă de 17 ani.

David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatului Mondial de Nataţie, competiţie care se desfăşoară la Budapesta. Popovici a obţinut la CM şi aurul la 200 m liber.

În toată istoria competiției, doar un singur om a reușit să câștige probele de 100 și 200 metri liber la aceeași ediție: americanul Jim Montgomery, în 1973, la prima ediție a Campionatul Mondial, desfășurată la Belgrad.