Halep a ajuns în sferturi la Indian Wells

Halep (30 ani, 26 WTA), cap de serie numărul 24, s-a impus într-o oră şi 22 de minute şi şi-a confirmat statutul de cea mai bună jucătoare română din circuitul profesionist. Fostul lider mondial a început în forţă şi a condus cu 4-0, câştigând primul set cu 6-1, în 33 de minute, profitând şi de faptul că Sorana Cîrstea (31 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 26, a părut marcată de miza meciului şi a greşit mult.

Actul secund a fost mult mai echilibrat, Cîrstea având un început bun de set, în care a condus cu 2-0. Halep a revenit şi a câştigat trei ghemuri la rând, după care s-a mers cap la cap până în finalul setului, Simona încheind cu un break (6-4).

Halep a pus primul serviciu în teren doar în proporţie de 47,5%, dar a câştigat 78,6% din aceste mingi. Cîrstea a avut un procentaj de 70,2% la primul serviciu, însă a fructificat doar 50%.

Halep și-a asigurat 215 puncte WTA

Cîrstea a încheiat cu mai multe mingi direct câştigătoare (winners), 15-12, dar şi mai multe erori neprovocate, 31-16.

Cele două românce sunt acum la egalitate în meciurile directe, 2-2. În 2008, în sferturile unui turneu ITF la Bucureşti, Cîrstea a câştigat cu 3-6, 6-3, 6-1, Halep şi-a luat revanşa în 2010, în optimi la Marbella, cu 6-4, 7-6 (4), dar Sorana s-a impus în ultimul duel, în 2010, în turul al doilea al calificărilor la Cincinnati, cu 6-2, 6-4.

Halep şi-a asigurat un cec de 179.940 de dolari şi 215 puncte WTA, iar Cîrstea a rămas cu 94.575 dolari şi 120 de puncte WTA. În sferturi, Halep, care a câştigat titlul la Indian Wells în 2015, o va înfrunta pe câştigătoarea dintre croata Petra Martic şi rusoaica Liudmila Samsonova, potrivit Agerpres.