Simona Halep s-a retras din turneul WTA de la Cincinnati

Halep, care a ratat turneele de la Roland Garros şi Wimbledon, dar şi Jocurile Olimpice, din cauza unei rupturi musculare la gamba stângă, survenită în turneul de la Roma în mai, a fost aproape de abandon în primul tur la Cincinnati.

Tenismena a avut nevoie de îngrijiri medicale în setul al doilea al meciului cu poloneza Magda Linette, pe care l-a câştigat în cele din urmă cu 6-4, 3-6, 6-1.

Halep, locul 13 în clasamentul WTA

''Din nefericire, o scanare efectuată în cursul dimineţii a arătat că am o mică ruptură musculară la aductorul drept şi în consecinţă ar fi prea riscant să joc'', a scris Halep pe Twitter înaintea meciului său cu Jessica Pegula.

Halep, 29 de ani, care a coborât pe locul 13 în clasamentul WTA în urma absenţei de trei luni din circuit, a precizat că se va menaja pentru a fi pregătită în vederea ultimului turneu de Mare Şlem al anului, US Open, care va debuta pe 30 august, la New York, potrivit Agerpres.