Jandarmii au năvălit Centrul Vechi din București

De asemenea, el a afirmat că în Centrul vechi jandarmii au discutat şi cu suporteri ai celor două echipe de fotbal, pe care i-au îndrumat să se informeze cu privire la legislaţia din România, să-şi protejeze sănătatea în context pandemic, să ajungă din timp la stadion pentru a se evita aglomerările.

Alexandru Iacob a menţionat că jandarmii au împărţit pliante în limba engleză realizate de Jandarmeria Capitalei, care cuprind imagini cu uniformele angajaţilor tuturor instituţiilor care acţionează în contextul EURO 2020, precum şi o serie de recomandări.

El a spus că jandarmii vor mai derula astfel de activităţi informative cu o zi înainte de fiecare meci ce va avea loc pe Arena Naţională în cadrul turneului final al Campionatului European de Fotbal - EURO 2020.

Alexandru Iacob a amintit că Jandarmeria a deplasat la Centrul Europol de la Haga şase ofiţeri care relaţionează cu cei din cadrul structurilor de Poliţie ale ţărilor participante la EURO 2020 şi trimit în România, în timp real, informaţii despre deplasarea grupurilor de suporteri către ţara noastră şi alte date de interes operativ. Iacob a adăugat că, alături de Olanda şi Marea Britanie, România coordonează centrul de la Haga. AGERPRES.