Halep, care va reveni pe primul loc în lume dacă va cuceri trofeul, a obţinut o victorie muncită, după aproape două ore de joc (1 h 57 min).
Românca a jucat foarte bine în primul set, a scăzut nivelul în actul secund, în care a fost mai puţin inspirată, iar Bencic a avut şi şansă în câteva rânduri, iar în decisiv nu i-a lăsat nicio şansă adversarei.
Halep a început excelent şi a condus cu 2-0, dar Bencic a revenit şi a egalat (2-2). A urmat un nou break al româncei, care s-a desprins la 4-2, apoi a câştigat din nou pe serviciul adversarei şi a încheiat cu 6-2.
Simona Halep a început cu dreptul şi setul al doilea, reuşind break-ul, dar Bencic a revenit şi a luat trei ghemuri la rând. Halep nu a cedat şi a reuşit egalarea, 3-3, iar apoi s-a mers cu serviciul până în tiebreak, după ce Bencic a ratat o minge de set la 6-5. Elveţianca a dominat tiebreak-ul şi s-a impus clar, cu 7-2.
Actul decisiv a fost unul fără istoric, practic, Bencic câştigând doar 12 puncte, doar patru pe serviciul Simonei, care a fost la parametri mai ridicaţi decât în primele două seturi.
Halep, campioană la Madrid în 2016 şi 2017, a avut un as şi două duble greşeli, iar Bencic 2 aşi şi 4 duble greşeli. Românca a fost superioară la primul serviciu pus în teren (71%-61%), cât şi la punctele cu ambele servicii (63%-47%, respectiv 48%-47%). Bencic a avut doar un winner mai mult, 30-29, dar a făcut mai multe erori neforţate, 33-23.
Simona Halep a egalat situaţia în meciurile directe, 2-2, după ce Bencic s-a impus în finala de la Toronto, în 2015, cu 7-6 (5), 6-7 (4), 3-0 (abandon Halep), şi anul acesta în sferturi la Dubai, cu 4-6, 6-4, 6-2. Prima victorie a constănţencei datând din 2014, de la Wimbledon, 6-4, 6-1, în turul al treilea.
Lord of the Dance revine în România în cadrul turneului aniversar...
Românca şi-a asigurat, prin calificarea în finală, un cec de 608.700 euro şi 650 de puncte WTA. În ultimul act, sâmbătă, Halep o va înfrunta pe câştigătoarea dintre americanca Sloane Stephens (8 WTA) şi olandeza Kiki Bertens (7 WTA).
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro