Un martor a povestit sursei citate ca Stoica era insotit de fiica sa, Teodora, de prietenul acesteia, Dan Petrache si de Marius Ianuli, team-manager la FCSB. Bataia a inceput in interiorul clubului, unde s-au spart pahare, sticle, s-a distrus mobilier. Apoi a continuat afara, unde au intervenit si bodyguarzii localului. "MM urla in curte ca <va omor pe toti!>. Arunca in parcare cu sticlele de bautura, toti prietenii lui incercau sa-l calmeze", a spus martorul.
Mihai Stoica a recunoscut incidentul, dar a precizat ca el a incercat sa aplaneze conflictul si sa-l apere pe prietenul fiicei sale.
"Am iesit a doua a oara in club in ultimele 15 luni. N-am fost lovit de nimeni, n-am lovit pe nimeni, doar am intervenit pentru Dan, prietenul fiicei mele, care se implicase intr-un incident. In interiorul clubului, am aplanat conflictul, afara mi-am iesit din minti si am exagerat, urland, in momentul in care cineva l-a bruscat pe Dan, desi parea ca se linistise. Nu-l cautionez, a gresit, nu e prima oara, dar sper sa fie ultima. Am facut ce ar face orice barbat pentru familia sa, pentru ca el, alaturi de copilul meu pe care-l iubesc neconditionat, este familia mea. Azi dimineata am fost la antrenament, ne-umflat, ne-tumefiat, ne-invinetit", a scris Stoica, pe Facebook.
Oficialul stelist a mai fost implicat intr-un incident, la Zurich, cand FCSB a jucat cu echipa locala, in Liga Europa. Stoica s-a imbatat inaintea partidei pe care echipa antrenata de Laurentiu Reghecampf a disputat-o, anul trecut, cu FC Zurich. Directorul sportiv si alte trei persoane au facut galagie, au spart pahare si sticle, iar conducerea hotelului a intentionat sa evacueze delegatia Stelei din hotel, scandalul fiind aplanat in cele din urma. Gigi Becali: "Are si el o trauma, MM nu si-a revenit" dupa inchisoare
Incidentul a avut loc in hotelul in care era cazata delegatia Stelei la Zurich, in 3 noiembrie 2016, apoi Stoica nu a mai ajuns la stadion, la meci, scrie News.ro.
"Stiu ce s-a intamplat acolo, am stiut de a doua zi. Nu a fost implicat Reghecampf in episodul ala. A fost implicat MM. Laurentiu a stat pana pe la ora unu, doua, apoi au plecat. Dupa care am inteles ca MM ar fi baut in camera si nu a mai venit nici la meci. Nu Reghe a fost implicat si nu are nicio legatura cu jucatorii. Jucatorii nici nu erau la masa, erau in camera si dormeau cand s-a intamplat. Daca era si Reghe implicat era grav", a declarat patronul FCSB, Gigi Becali.
Desi initial a recunoscut, pe Facebook, ca "s-a intersectat" cu alcoolul la Zurich, Stoica a explicat, intr-o conferinta de presa, ca motivul pentru care a lipsit de la meciul de la Zurich a fost o indigestie cauzata de branza fondue, un produs traditional elvetian, si nu pentru ca ar fi consumat alcool.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Mihai Stoica, implicat intr-o bataie in club: Am aplanat un conflict, afara mi-am iesit din minti si am exagerat.