Meciul, programat initial duminica, a fost amanat din cauza ploii. Fernando Verdasco a servit impecabil, nu si-a cedat serviciul in niciun moment, reusind trei break-uri in momente foarte importante: 3-1 in primul set, respectiv 1-0 si 4-1 in mansa secunda. Statistica asilor a fost egala, cate 4 pentru fiecare jucator, in timp ce raportul dublelor greseli l-a avantaj pe spaniol, 0-2.

Fernando Verdasco a avut nevoie de o ora si 15 minute, pentru a-si asigura un cec in valoare de 82.000 de euro si 250 de puncte ATP. A fost al 7-lea trofeu al carierei pentru colegul lui Nadal din Cupa Davis, ibericul castigand ultimul titlu in urma cu doi ani, la Houston, informeaza MEDIAFAX.

Verdasco este ultimul campion al probei de simplu la Nastase-Tiriac Trophy, turneu dotat cu 520.000 de euro. Competitia va fi mutata la Marbella (Spania) in 2017 din cauza lipsei unei arene moderne la Bucuresti, astfel ca organizatorii au fost extrem de dezamagiti la final.

Dupa ceremonia de premiere s-a tinut un moment de reculegere, anuntat de Ilie Nastase la microfon: "Am vorbit cu domnul Tiriac acum cateva minute si m-a rugat sa tinem un moment de reculegere pentru turneul BRD Nastase Tiriac Trophy, care a murit prematur", a spus fostul lider mondial.