Traseul Andreei Mitu catre finala a fost unul neobisnuit pentru un turneu dotat cu premii in valoare de 250.000 de dolari. Mitu si Soylu au castigat titlul fara sa dispute cele mai importante meciuri: semifinala (abandon al echipei japoneze Nao Hibino/Kurumi Nara) si finala (retragere Xenia Knoll/Danka Kovinik). Perechea Mitu/Soylu are insa meritul de a fi trecut in optimi si sferturi de cuplurile Lenka Kuncikova/Karolina Stuchla (Cehia), scor 6-3, 3-6, 11-9, respectiv Natela Dzalamidze/Veronika Kudermetova (Rusia), scor 6-2, 6-2, informeaza MEDIAFAX.

A fost primul titlu WTA castigat de Andreea Mitu in cariera, romanca mai jucand o singura finala pana acum, tot la dublu, alaturi de Patricia Tig (Bucuresti 2015, scor 2-6, 2-6 cu Kalasnikova/Schuurs). Desi a triumfat fara sa joace vreun game in ultimele doua partide, Andreea s-a aratat incantata de performanta.

"Nu a fost finala pe care o asteptam, dar suntem bucuroase pentru primul titlu castigat impreuna! Multumesc, Ipek Soylu, pentru o saptamana grozava. Abia astept sa ne reintalnim", a fost mesajul postat de Mitu pe Facebook.

Performanta din Turcia ii aduce Andreei un premiu important! Fiecare campioana de la dublu este recompensata cu un cec in valoare de 6.150 de dolari si 280 de puncte WTA! Andreea incepe o noua provocare in aceasta saptamana si s-a inscris la dublu si la Marrakech (Maroc), alaturi de Katarzyna Piter din Polonia.