"Astazi este o zi mare pentru Scotia. Campania negativa din ultima perioada a celor care sunt impotriva m-a facut sa-mi schimb modalitatea de a vedea lucrurile. Abia astept sa vad rezultatele", a scris Murray, conform MEDIAFAX, care nu s-a pronuntat explicit in favoarea independentei, dar a folosit in incheiere un slogan al sustinatorilor desprinderii regiunii de Marea Britanie, "Let's do this" (sa o facem).
La cateva ore de la publicarea mesajului, tweet-ul lui Murray a fost redistribuit de peste 10.000 de ori, inclusiv de Alex Salmond, liderul separatistilor. Aproximativ 4,29 milioane de scotieni sunt chemati, joi, la urne pentru a se pronunta asupra independentei, 600.000 dintre acestia votand deja prin corespondenta. Sectiile de votare se vor inchide la ora locala 22.00 (24.00, ora Romaniei), iar rezultatele referendumului vor fi anuntate vineri dimineata.