Sotia lui Michael Schumacher, Corinna, a declarat, pentru publicatia germana Neue Post, ca starea de sanatate a fostului pilot de Formula 1 se imbunatateste "in mod lent".
"Avansam, in mod lent, desigur, dar avansam", a spus Corinna Schumacher, care a participat la finalul saptamanii la un concurs ecvestru organizat la ferma familiei din Elvetia, informeaza MEDIAFAX.
La 29 decembrie, Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, in statiunea franceza Meribel. El a fost transferat la un spital din Grenoble dupa ce a suferit un traumatism cranian sever si o hemoragie cerebrala. Pana la 16 iunie, Schumacher s-a aflat in coma, apoi a parasit spitalul din Grenoble.
El a fost transferat la o unitate medicala de specialitate din Lausanne, unde urmeaza perioada de recuperare. Spitalul se afla la aproximativ 40 de kilometri de locuinta fostului pilot, de la Gland.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Primele NOUTATI despre starea de sanatate a lui Schumacher de la iesirea din coma.