"Sansele sunt destul de reduse pentru baraj. N-am stiut sa profitam de ocazia pe care am avut-o in dubla cu Ungaria si Turcia. Cu Turcia trebuia sa scoatem acel egal care ne propulsa la baraj, dar nu l-am scos si acum stam la mana rezultatelor. Dar noi trebuie sa ne facem treaba si sa castigam aceste doua meciuri. Iar apoi sa asteptam sa castige Olanda atat acasa cu Ungaria, cat si in Turcia, ceea ce e greu de crezut din punctul meu de vedere. Noi potential avem, poate au fost anumite decizii la anumite jocuri care puteau fi gestionate altfel, dar nu sunt eu in masura sa spun acest lucru", a declarat, joi, antrenorul, potrivit mediafax.ro.

Tehnicianul formatiei Rapid Bucuresti a afirmat ca nu se pune problema ca jucatorii sa nu reziste fizic in partidele cu Andorra si Estonia.

"Daca nu putem sa ducem doua meciuri cu Andorra si Estonia inseamna ca trebuie sa ne lasam. Sa fim seriosi, atunci cum vrem sa mergem la baraj si la Mondiale? E adevarat, in dubla cu Ungaria si Turcia s-a vazut ca anumiti jucatori nu aveau ritm de joc in picioare, nu evoluau constant la echipele de club si asta s-a vazut in al doilea meci. Dar nu trebuie sa ne punem problema vizavi de Andorra si Estonia", a mai adaugat Viorel Moldovan.

Echipa nationala a Romaniei va disputa ultimele doua partide din cadrul grupei D a preliminariilor CM 2014, contra Andorrei (11 octombrie, ora 21:30, pe Estadi Comunal din Andorra la Vella) si Estoniei (15 octombrie, ora 21:00, pe Arena Nationala).