Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Mehedinti, subcomiarul Nicolae Lohon, accidentul s-a petrecut in jurul orei 19:10, pe DN 6, in apropierea viaductului Bahna dintre Drobeta Turnu Severin si Orsova, Leonard Doroftei fiind cel care a sunat la 112, relateaza MEDIAFAX.
Conform aceleiasi surse, boxerul a anuntat ca, in timp ce se deplasa pe DN 6, masina pe care o conducea a fost lovita de o autoutilitara, in impact oglinda retrovizoare, dar si parbrizul masinii lui Leonard Doroftei fiind sparte. Acesta a mai spus ca cioburile parbrizului spart l-au ranit la mana.
La fata locului a fost trimisa o ambulanta, dar sportivul nu a avut nevoie sa fie transportat la spital. Leonard Doroftei le-a spus politistilor ca soferul autoutilitarei care l-a agatat in trafic nu a oprit, ci si-a continuat drumul.
"Mergeam prin tunel. M-am intersectat cu o masina, am auzit poc. Mi-am dat seama ca ma inteapa ceva cand conduceam si m-am intors in stanga, geamul era spart, nu mai aveam oglinda. Am mers putin mai in fata, am oprit, am anuntat Politia ca asa e normal. Au venit si doctorii, s-au uitat, mi-au facut control. Sunt cateva cioburi care au sarit dar in rest, nu am nimic. Veneam dinspre Drobeta Turnu Severin. Ma duc spre Resita, unde este Campionatul National de Box", a declarat Leonard Doroftei, imediat dupa accident, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Intrebat in legatura cu soferul care i-a acrosat masina, boxerul a spus ca nu crede ca acesta si-a dat seama ca a facut acest lucru, fiind vorba despre o autoutilitara care si-a continuat drumul dupa ce a acrosat masina lui Leonard Doroftei. In momentul accidentului, Leonard Droftei se afla la volanul masinii fiului sau, un autoturism BMW X1.
"Mai rau, o sa ma bata baiatul, ca este masina lui. Asta chiar o sa fie o problema", a conchis Doroftei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Leonard Doroftei a fost implicat intr-un accident rutier.