Favoritele finalei de 8 plus 1, Roxana Cogianu, Ionela Zaharia, Cristina Grigoras, Irina Dorneanu, Adelina Cojocariu, Andreea Boghian, Camelia Lupascu, Nicoleta Albu si Daniela Druncea, au dominat cursa de 2000 de metri de la un capat la altul. Echipajul Romaniei a incheiat cu timpul de 6:41.83 minute, obtinand medalia de aur, pe care a cucerit-o pentru a saptea oara consecutiv.

Pe podium au mai urcat Germania (argint, 6:50.20 minute) si Rusia (bronz, 6:53.32).

Romania a mai cucerit duminica doua medalii in finalele de la Sevilla, aur prin echipajul feminin de dublu rame (Cristina Grigoras si Andreea Boghian) si argint prin echipajul masculin de 4 rame fara carmaci (Marius-Vasile Cozmiuc, George Palamariu, Cristi-Ilie Parghie, Florin Curuea), relateaza MEDIAFAX.