Serviciul militar voluntar în România este plătit

Proiectul pentru serviciu militar voluntar prevede ca bărbaţii şi femeile cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, îl vor putea face pe bază de voluntariat, pentru o perioadă de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen.

Totodată, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistență medicală și medicamente, dar și de indemnizație lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat, şi se vor supune prevederilor legilor şi regulamentelor militare.

La finalul întregului program de pregătire, militarii voluntari vor primi o indemnizaţie care înseamnă trei câştiguri salariale medii brute. Astfel, militarii voluntari vor încasa suma de 14.295 de lei net.

Proiectul serviciului militar voluntar a atras atenţia publică, după ce generalul Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Apărării, a declarat că Armata Română intenţionează să introducă un serviciu militar în termen, voluntar.


"Printre altele, ne dorim să introducem un serviciu militar în termen, voluntar. Adică vizăm segmentul de vârstă între 18 și 35 de ani, indiferent de sex, naționalitate, credințe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară. Să plătim acest serviciu și să îi pregătim după principiile de bază de ducere a războiului", a explicat generalul Vlad.

Generalul (r) Virgil Bălăceanu a declarat că acest proiect circulă între ministere de mai bine de doi ani, însă Parlamentul a aflat de el abia acum, după poziţia generalului Gheorghiţă Vlad.


"Cred că şansele erau minime ca să ajungem la o a doua soluţie, pentru că avem o lege a rezervei voluntare, dar o a doua soluţie era necesară pentru rezervă voluntară şi cred că nu avea nicio şansă pentru că de doi ani, mai bine de doi ani, acest proiect de lege cu prevederile pe care le-aţi menţionat, circulă între ministere pentru avize. Guvernul nu ştie de aşa ceva, prim-ministrul nu ştie de aşa ceva, Parlamentul acum a aflat prin poziţionarea generalului Vlad. Este un lucru extrem de grav. Cel puţin acum, în al doisprezecelea ceas, să sperăm că se va acţiona la nivel de guvern cu celeritate.


Se pare că proiectul de lege este la Ministerul Finanţelor şi, repet, rămânea într-un sertar al ministerului, dacă nu aveam poziţia demnă şi responsabilă a şefului Armatei", a explicat gen. (r) Virgil Bălăceanu.