Alertă de E.coli pe litoral

Pe o rază de un kilometri, în sudul stațiunii Mamaia, cea mai aglomerată zonă, turiștii au o singură toaletă publică, cu plată. La nevoie, turiștii preferă mai de grabă să apeleze la bunăvoința angajaților de la terase.

Unde pui că în multe zone, inclusiv aici, grupurile sanitare sunt ținute sub cheie? Fără toaletele accesibile, zona Rex a devenit acum focar de infecție.

Probleme sunt peste tot. Pe o rază de un kilometru de la Hotelul Dacia Sud, există o singură baie privată, cu taxă de 5 lei, și una publică, dezafectată, cu lacătul pe ușă.


„Toaletele se folosesc contracost, iar cei care aleg să stea pe zona de cearceafuri sau trecătorii au aceste facilităţi gratuite. Dacă nu-şi permit un şezlong le va fi greu să plătească poate preţul unui şezlong la toaletă”, a declarat Ana Maria Bartha, administratoare plajă, pentru Observator.


În Eforie Nord, stațiune de aproape trei kilometri și jumătate de plajă, sunt 20 de hoteluri, tot atâtea terase și multe baruri pe plajă. Unele nu au toalete, altele au taxă. Doar două sunt băi publice, pe o rază de un kilometru.


Doctorul Marinescu, recomandări pentru turiști

Doctorul Adrian Marinescu, director medical la Institutul „Matei Balș” din București, a spus că pericolul ca turiștii să facă toxiinfecție alimentară este mai mare decât cel de a se îmbolnăvi din cauza concentrațiilor de E.coli din apa mării.


„Oamenii ar trebui să fie liniştiţi, discutam în urmă cu câteva săptămâni despre holeră şi despre riscul ca din Ucraina să vină agentul patogen şi nu s-a întâmplat nimic, spuneam şi atunci că riscul este mic. (..) Mecanismul de funcţionare, calitatea apelor din România înseamnă o monitorizare permanentă“, a explicat medicul Adrian Marinescu în emisiunea „Proiect de ţară: România“.


Adrian Marinescu reamintește faptul că apa de mare nu este potabilă. „Discutăm că în mod accidental venim în contact cu apa de mare, dar nu este o cantitate mare, nu se concentrează pentru a avea boala activă, care să producă probleme. În astfel de situaţii, monitorizarea va presupune un calendar mult mai clar, dar asta nu înseamnă că cetăţeanul îşi va pune problema că nu merge pe litoral, că nu îşi face vacanţa şi că are probleme cu îmbăierea”, a arătat el.

Specialistul spune că la fel de mare este și pericolul de a ne îmbolnăvi de la alimentele vândute la colț de stradă. „Dacă tot vorbim de bacterii, facem infecţii digestive, alimentare, dacă mergem în vacanţă, mai important decât să mă gândesc că este o concentraţie în apa mării mai bine mă gândesc că am un risc real să fac toxiinfecţie alimentară, că persoanele vârstnice, copiii, sau cei cu boli cornice, pot ajunge la spital, fără nicio legătură cu apa de mare” a mai afirmat medicul.