Azilele groazei: demiteri și demisii

Conform referatului DIICOT, gruparea condusă de Ștefan Godei a obținut în mai puțin de doi ani peste 3,7 milioane de lei, de la mai multe Direcții de Asistență Socială din Ilfov și de la Sectorul 3. Bărbatul e acuzat că ar fi dispus exploatarea prin muncă a beneficiarilor.

Procurorii DIICOT dau și alte detalii în acest caz. Godei ar fi cheltuit sume mari pe prostituate, lăutari și droguri și ar fi risipit astfel aproximativ 5.000 de euro într-o singură noapte.

Datele din anchetă mai arată și că, înaintea controalelor, centrele erau cosmetizate pentru că administratorii erau anunțați din timp. De pildă, înaintea unei verificări DGASPC Sector 3, Godei le-ar fi cerut angajaților ca centrul și beneficiarii să fie curați. O martoră din dosar a declarat chiar că înaintea controalelor unii rezidenți ar fi fost duși în alte locuri. Inculpații din dosar resping acuzațiile.


„Sunt infracţiuni foarte grave pentru care sunt cercetate persoanele, trafic de persoane, se poate ajunge până la o pedeapsă de la 5 la 12 ani în caz că sunt implicaţi şi funcţonari publici”, a spus avocatul Andrei Lazăr.


În cazul în care se va dovedi, acuzațiile de complicitate cu funcționari publici ar putea explica parțial lipsa de reacție a instituțiilor publice. „Un furnizor de servicii sociale care își dorește să se acrediteze depune un dosar cu toate documentele. Pentru a obține o licență provizorie se face și o vizită de către doi inspectori la nivel de AJEPIS (Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, n.red) teritorial. Anual, AJEPIS le verifică îndeplinirea condițiilor și a standardelor minime. [...] Eu, ca ministru, nu am dreptul legal de a mă amesteca ]n niciun fel în ceea ce lucrează un inspector social sau un inspector de muncă”, a explicat ministrul Muncii, Marius Budăi, cum și cine face controale în astfel de centre.

Au început să cadă și primele capete. Șeful Autorității pentru Protecția persoanelor cu dizabilități, Mihai Tomescu, a scris pe Facebook că a luat act de cererea premierului de a fi destituit din funcție.

De asemenea, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat că a aprobat suspendarea directoarei DGASPC Sector 3, Mihaela Ungureanu.

Și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a reacționat. „Monștrii au adesea chip uman și apar la televizor, se declară chiar credincioși”, a scris pe Facebook Vasile Bănescu. El a acuzat o ”monstruoasă caracatiță publică”.

În caz de urgenţă, apelaţi numărul Telverde 0800 500 333 destinat victimelor violenţei domestice și victimelor traficului de persoane.