Caracal devine stațiune turistică în România

Miercuri, Guvernul României a adoptat Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi în calitate de staţiuni turistice de interes local. De asemenea adoptat și modificarea art. 2 şi anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice, informează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.


„Încă o veste bună, la final de an! România are 35 noi staţiuni turistice de interes local. Începând de acum, acestea se vor putea bucura de noi oportunităţi de dezvoltare, printre care menţionez atragerea de investitori şi finanţări, în scopul maximizării potenţialului zonelor şi, foarte important, o creştere a numărului de vizitatori. Mai mult decât atât, destinaţiile cărora le-a fost acordat noul statut vor putea fi parte din reforma Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor, având de acum posibilitatea, conform criteriilor mininale, să înfiinţeze şi să operaţionalizeze o astfel de entitate la nivel local. Felicitări tuturor!”, a declarat ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu.


Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a verificat ȋndeplinirea criteriilor legale, a efectuat vizite în teritoriu în regiunile pentru care s-a solicitat statut de staţiuni turistice de interes local. Iată care sunt zonele noi care se regăsesc pe lista stațiunilor turistice de interes local din România:



  • comuna Barcani, judeţul Covasna

  • comuna Beliş, judeţul Cluj

  • oraşul Bicaz, judeţul Neamţ

  • zona turistică a comunei Bratca, judeţul Bihor

  • zona turistică Budureasa-Padiş a comunei Budureasa, judeţul Bihor

  • zona turistică a municipiului Caracal, judeţul Olt

  • comuna Ciocăneşti, judeţul Suceava

  • comuna Ciumani, judeţul Harghita

  • zona turistică a oraşului Comăneşti, judeţul Bacău

  • comuna Coşna, judeţul Suceava

  • zona turistică Cugir-Şureanu a oraşului Cugir, judeţul Alba

  • oraşul Dărmăneşti, judeţul Bacău

  • comuna Deda, judeţul Mureş

  • zona turistică a municipiului Făgăraş, judeţul Braşov

  • zona turistică a municipiului Fălticeni, judeţul Suceava

  • oraşul Ineu, judeţul Arad

  • zona turistică a comunei Lupeni, judeţul Harghita

  • comuna Măguri – Răcătău, judeţul Cluj

  • comuna Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava

  • comuna Mărgău, judeţul Cluj

  • comuna Ozun, judeţul Covasna

  • zona turistică a comunei Pietroasa, judeţul Bihor

  • zona turistică Valea Drăganului a comunei Poieni, judeţul Cluj

  • comuna Runcu, judeţul Gorj

  • comuna Săcuieu, judeţul Cluj

  • comuna Sălaşu de Sus, judeţul Hunedoara

  • oraşul Săliştea de Sus, judeţul Maramureş

  • zona turistică a oraşului Siret, judeţul Suceava

  • comuna Sugag, judeţul Alba

  • zona turistică a comunei Şuncuiuş, judeţul Bihor

  • zona turistică a municipiului Târgu Secuiesc, judeţul Covasna

  • zona turistică a comunei Vânători-Neamţ, judeţul Neamţ

  • comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea

  • zona turistică a municipiului Vulcan, judeţul Hunedoara

  • comuna Vidra, judeţul Alba.



„Pe termen mediu şi lung, atestarea acestor localităţi ca staţiuni de interes local vor crea un impact pozitiv prin creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism. Avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcţiile, agricultura, artizanatul şi comerţul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate ca staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone”, adaugă sursa citată.


Până în prezent, în România sunt înregistrate 54 de stațiuni turistice de interes naţional şi 147 de interes local.