Obiceiuri şi tradiţii românești de Anul Nou: Plugușorul, Capra, Ursul și Sorcova

În satele din România se obișnuiește ca „mascații” să umble în ceată. Așa se reunesc personaje precum: ursul, capra, cerbii, urâții, frumoșii, dracii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se împarte în grupuri care merg din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou intră în drepturi.

În prima zi a noului an, se merge cu Plugușorul și cu Sorcova. Aceste două obiceiuri invocă prosperitatea și belșugul pentru gospodăria celui care primește colindătorii. Se spune că cei care nu primesc cetele de colindători vor avea parte de necazuri și sărăcie în noul an.

„Aho, aho, ho-ho / Mâine anul se-noieste / Plugusorul se porneste / Si începe a brazda / Pe la case a ura / Iarna-i grea, omatu-i mare, Semne bune anul are / Semne bune de belsug / Pentru brazda de sub plug”, sunt primele versuri ale Pluguşorului, care tradiţional se cântă în ultima zi a anului.

„Sorcova, vesela,/ Să trăiţi, să-mbătrâniţi/ Ca un măr, ca un păr/ Ca un fir de trandafir!/ Tare ca fierul,/ Iute ca oţelul!/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata!/ La anul şi la mulţi ani!”.

Umblatul cu Capra ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul nou. Măștile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta. În Hunedoara este cert, în Moldova și Ardeal se merge la colind cu capra sau țurca, în Transilvania cu borița (de la bour), iar în Muntenia și Oltenia capra este denumită „brezaia” (din cauza înfățișării pestrițe a măștii).

Specialiștii bănuiesc faptul că dansul caprei, cât și celelalte manifestări ale măștilor zoomorfe, întâlnite în satele românești în perioada sărbătorilor de iarnă, provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morții și renașterii divinității.

Umblatul cu Ursul este întâlnit numai în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un băiat care poartă pe cap și umeri blana unui anumal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roșii. Masca este condusă de un „ursar”, ce este însoțit de muzicanți și urmat de un întreg alai de personaje, printre care și un copil care să joace rolul „puiului de urs”.

În răpăitul tobelor ori pe melodia fluierului, ajutată desigur de un ciomag, masca mormăie și imită pașii sacadați și grei ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în noul an. Exista și ipoteza că la originea acestui obicei s-ar afla un cult traco-getic.