Patriarhul Daniel, mesaj pentru credincioși cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, le-a transmis un mesaj tuturor credincioșilor din toată lumea. Acesta i-a îndemnat la fapte bune, la cuvinte pline de iubire, la pace și fericire.


„Sărbătoarea Crăciunului ne cheamă pe toţi să arătăm în jurul nostru prin cuvinte şi fapte, prin colinde şi daruri, iubire smerită şi milostivă, pentru a aduce în sufletele şi în casele oamenilor bucurie şi pace spre slava lui Dumnezeu şi fericirea poporului”, le-a urat Patriarhul Daniel.


Acesta a venit cu un mesaj plin de bunătate și smerenie în pragul Crăciunului, sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Acesta a amintit omenirii despre minunea care a avut loc pe pământ, venirea pe lume a Mântuitorului tuturor oamenilor. Sărbătoarea Nașterii Domnului este una dintre cele mai sfinte și mai importante sărbători prăznuite de credincioșii din toată lumea.


„Naşterea Domnului Isus Hristos sau venirea lui Mesia Hristos a fost prezisă de profeţii biblici cu multe secole înainte. Profetul Isaia a prezis cu 700 de ani înainte că Isus se va naşte dintr-o fecioară şi va fi numit Emanuel sau «Dumnezeu este cu noi». Deci, Mesia este în acelaşi timp Dumnezeu adevărat şi om adevărat, iar Profetul Miheia a prezis tot cu 700 de ani înainte că Mesia se va naşte în Bethleemul iudeic, iar obârşia lui este în zilele veşniciei, adică el este o persoană divină eternă care s-a făcut om. Pregătirea omenirii pentru venirea lui Hristos a fost îndelungată. Nenumărate generaţii, de la Adam până la Avram, şi 42 de generaţii de la Avram până la Hristos, aproape 2.000 de ani. De ce? Deoarece era necesară conştientizarea că lumea bolnavă de păcatul neascultării omului faţă de Dumnezeu are nevoie de un vindecător, iar oamenii muritori au nevoie de un biruitor al morţii prin înviere”, a spus patriarhul Daniel.


Înaltul ierarh ortodox a subliniat că sărbătoarea Naşterii Domnului ne arată iubirea atotputernică şi veşnică a lui Hristos, care este totodată, iubire smerită şi milostivă. Patriarhul Daniel le-a urat tuturor de sănătate şi fericire, pace şi bucurie cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2023 şi Botezului Domnului. Acesta le-a urat un sincer La mulți ani tuturor creștinilor.


„Fiul lui Dumnezeu cel nevăzut şi necuprins, împăratul slavei care conduce întreg universul se face copil mic în pântecele Fecioarei Maria, se naşte într-o peşteră săracă şi este culcat într-o iesle. Cel atotputernic s-a făcut copil smerit şi plăpând, total dependent de iubirea şi grija celor din jurul său. Puterea lui este acum inocenţa sau nevinovăţia lui. Totuşi, îngerii din ceruri îi aduc cântări de laudă ca unui Stăpân, iar magii de la răsărit îi aduc daruri ca unui Împărat, astfel Dumnezeu Copilul sau Pruncul Isus este bucuria îngerilor şi a oamenilor, bucuria paşnică izvorâtă din iubirea smerită şi milostivă a lui Dumnezeu”, a mai spus Patriarhul Daniel în mesajul său.