Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a clarificat luni că nu există un acord semnat cu autorităţile din Republica Populară Chineză care să permită înfiinţarea unor ”secţii de poliţie ilegale”, după ce în spaţiul public au apărut informaţii pe această temă. Organizația pentru drepturile omului din Madrid Safeguard Defenders afirmă că a găsit dovezi că Beijingul administrează încă 48 de secții de poliție în străinătate.

MAI a clarificat că nu există un acord semnat cu China pentru înființarea de „secții de poliție ilegale”

Conform Biroului de presă al MAI, toate documentele bilaterale de cooperare existente în domeniul de competenţă al MAI, indiferent de statul cu care au fost semnate, respectă legislaţia internă a României şi pe cea internaţională.

„La nivelul Ministerului Afacerilor Interne nu există un acord semnat cu autoritățile din Republica Populară Chineză care să permită înființarea unor astfel de entități. Toate documentele bilaterale de cooperare existente în domeniul de competență al MAI, indiferent de statul cu care au fost semnate, respectă legislația internă a României și pe cea internațională.

„Vă asigurăm că Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile specializate, desfăşoară constant, conform competenţelor, activităţi pentru a se asigura că, pe teritoriul României, nu sunt desfăşurate activităţi care să aducă atingere siguranţei naţionale, ordinii publice şi drepturilor cetăţenilor”, arată sursa citată.

Reacția vine în urma unui articol publicat de CNN conform căruia China ar fi deschis în mai multe țări, printre care și România, „secții de poliție” cu scopul de a-și supraveghea cetățenii care trăiesc peste graniță.

China s-ar folosi de acorduri bilaterale de securitate cu țări din Europa și Africa pentru a obține o largă prezență internațională, susține un nou raport pus la dispoziție exclusiv pentru CNN.

Organizația pentru drepturile omului din Madrid Safeguard Defenders afirmă că a descoperit dovezi că Beijingul administrează încă 48 de secții de poliție în străinătate, după ce ONG-ul dezvăluise în premieră în septembrie existența a alte 54 de astfel de secții.

Noul ei raport, intitulat „Patrulează și convinge” , se concentrează pe amploarea rețelei și examinează rolul inițiativelor polițienești comune perfectate de China cu mai multe țări europene, între care Italia, Croația, Serbia și România, folosite pe post de program de testare în vederea unei expansiuni a secțiilor chineze din străinătate mai ample decât se știa până la publicarea dezvăluirilor organizației.

Citeste si:
George Tănase și Ionuț Rusu, în stare de șoc la America Express....
George Tănase și Ionuț Rusu,...

China nu este singura superputere acuzată că folosește metode extrajudiciare pentru a ajunge la ținte polițienești sau pentru a persecuta politic cetățeni din străinătate. Rusia, de exemplu, a fost acuzată în două rânduri că a folosit substanțe letale chimice și radioactive pe teritoriul britanic, în încercarea de a-și asasina foști spioni - acuzații negate mereu de Rusia.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Decembrie 2022 - 09 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.