De ce elevii români nu și-au primit bursele școlare până acum

Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din România, Iulian Cristache, a vorbit despre bursele școlare și despre motivul pentru care banii încă nu au ajuns la copii, chiar dacă anul școlar a început de aproape 3 luni deja. Acesta spune că de vină ar fi consiliile locale din localitățile respective.


"Vina, pentru că vorbim de o vină aici, atâta timp cât banii sunt virați de la bugetul central, stau în conturile trezorerie, este clar a Consiliul Local.", a explicat Iulian Cristache.


Președintele FNAP a mai menționat că în decembrie ar putea fi nevoie de o rectificare, însă pentru primele luni de studiu nu este cazul. În alte regiuni, Cristache spune că elevii și-au primit deja banii.


„Este adevărat că pentru luna decembrie s-ar putea să fie nevoie de o rectificare, dar pentru lunile septembrie-octombrie nu ar fi trebuit să fie această problemă și drept dovadă este exact Consiliul Local unde eu locuiesc, în Alexandria, unde fata mea a primit banii exact la termen.”, a mai sous președintele FNAP.


Problema burselor se datorează faptului că ministerul nu alocă banii în același timp sau îi repartizează cu întârziere, iar de aici și bursele ajung destul de târziu la elevi.


„Ministerul nu alocă în același timp banii într-un mod egal sau nu repartizează sumele corect sau cu întârziere și mi s-a spus că aceste sume se repartizează de două ori pe an, existând posibilitatea de o rectificare pentru că pot să apară plusuri și minusuri și că acești bani se virează de către Ministerul de Finanțe în conturile de trezorerie ale consiliilor locale, iar din păcate sunt primari care se folosesc de acești bani", a explicat Iulian Cristache.