Zi specială la Târgul de Crăciun din București pentru copiii cu dizabilități

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că ziua de 7 decembrie de la Târgul de Crăciun va fi dedicată copiilor cu nevoi speciale. Atmosfera de la târg va fi adaptată potrivit cerințelor copiilor: muzică în surdină, mai puțină aglomerație, lumini dintr-un singur punct etc..


„Pentru că Târgul de Crăciun trebuie să bucure toți copiii, organizăm, în data de 7 decembrie, Silent Day în Piața Constituției, pentru copiii cu nevoi speciale. În această zi, Târgul de Crăciun va fi adaptat pentru micuții cu dizabilități senzoriale, care nu pot rezista în medii aglomerate, cu mult zgomot, muzică și jocuri de lumini. Astfel, între orele 12.00-16.00, muzica va fi difuzată în surdină, va proveni dintr-un singur punct și nu vor fi aprinse lumini în colțuri diferite”, a anunțat primarul.


Copiii vor avea acces gratuit în intervalul orar 12.00-16.00, la patinoar, carusel și roată, în baza certificatului de handicap pe care însoțitorii micuților vor fi nevoiți să îl prezinte. Edilul Capitalei spune că dacă există copii care au nevoie de asistență specială, părinții sunt rugați să apeleze la 021.9524 pentru a fi îndrumați și pentru a primi ajutor.


„Pentru a facilita accesul micilor vizitatori, echipe ale Primăriei Capitalei se vor afla la târg pentru a răspunde cerințelor părinților astfel încât copiii să aibă o experiență cât mai plăcută. Totodată, dacă vizitatorii evenimentului din data de 7 decembrie au nevoie de asistență specială, îi rugăm pe părinți să sune, înainte de a ajunge, la numărul de telefon 021.9524 pentru ca împreună să găsim cele mai bune soluții pentru aceștia”, a mai precizat primarul Nicușor Dan, pe contul său de Facebook.



Internauții s-au arătat impresionați de inițiativă

Inițiativa a fost foarte apreciată de internauți. Postarea informativă despre această zi a strâns peste 200 de comentarii, mii de like-uri și distribuiri. Oamenii au felicitat inițiativa frumoasă pentru copiii cu dizabilități. Totuși, au existat și părinți care au spus că cele 4 ore într-o singură zi nu sunt suficiente.


„Foarte frumos, dar copiii cu nevoi speciale nu au aceste nevoi doar in intervalul orar 12-16, iar parintii lor au și altele de făcut în acest interval orar. Deci de ce nu o zi întreagă? Inițiativa este bună, însă data viitoare poate alternăm mai multe zile, chiar?”, este unul dintre comentarii.

„Felicitări pentru inițiativă, dar intervalul orar și numărul puțin de ore nu prea îi ajută pe copii deoarece sunt la grădiniță/școală/terapii. Ar fi bine să luați în calcul zilele de weekend”, a postat un alt părinte.

„De ce trebuie să urle muzica la târgurile din București? De ce nu este permanent în surdină? De ce simțim nevoia asta de zgomot pe fundal mereu? Nicăieri nu e ca la noi”, a remarcat un alt comentator.