Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a modificat regulamentul de furnizare a energiei electrice în sprijinul clienților finali. Pentru clienţii vulnerabili, se eşalonează la plată factura pe o perioadă de minimum trei luni sau convenită de părţi.

ANRE a anunțat cine va putea plăti în rate facturile la energie

ANRE a anunţat vineri că supune consultării publice Proiectul de Ordin pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali. Astfel este introdusă noțiunea de client activ, iar formula de calcul al prețului de furnizare a energiei electrice va fi cu defalcarea componentelor. În cazul clienților vulnerabili, se aplică eșalonarea la plată a facturii, la cererea acestora, pe o perioadă de minimum trei luni sau convenită de părți.

„Ţinând cont de dinamica pieţelor de energie din UE şi implicit din România, ANRE este într-un proces continuu şi constant de adaptare şi îmbunătăţire a reglementărilor comerciale în acord cu legislaţia primară şi cu necesităţile tuturor participanţilor la piaţa de energie.

În acest sens am elaborat şi supus consultării publice Proiectul de Ordin al ANRE pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali (Proiect de Regulament), care stabileşte cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a energiei electrice la locurile de consum ale clienţilor finali.

Prevederile regulamentului se aplică atât clienţilor finali, cât şi furnizorilor de energie electrică, operatorilor de distribuţie a energiei electrice şi operatorului de transport şi de sistem”, spune Dumitru Chiriţă, preşedintele ANRE.

Ce mai propune proiectul?

Proiectul de Regulament propune actualizarea şi completarea unor prevederi deja existente în reglementări, dar şi introducerea unor prevederi noi, dintre acestea sunt menţionate următoarele:

Citeste si:
Cumpărături în rate online vs. offline: care este diferența?
Cumpărături în rate online...

-introducerea noţiunii de client activ cu detalierea drepturilor, obligaţiilor, modului de certificare şi de vânzare a energiei electrice produse, regulilor de comercializare a energiei electrice pentru aceşti clienţi etc.;

-în cazul clienţilor casnici, precum şi în cazul clienţilor preluaţi de către furnizorul de ultimă instanţă, perioada de facturare să fie lunară;

-în cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta, la cererea clientului, este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de clientul final, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura;

-formula de calcul al preţului de furnizare a energiei electrice, cu defalcarea componentelor;

Citeste si:
În ce perioadă pot transmite indexul autocitit clienții Hidroelectrica
Hidroelectrica anunță...

-pentru clienţii vulnerabili, eşalonarea la plată a facturii, la cererea acestora, pe o perioadă de minim 3 luni sau convenită de părţi;

-actualizarea elementelor obligatorii care trebuie conţinute într-un contract de furnizare încheiat de un furnizor cu un client final;

-introducerea şi actualizarea conţinutului minim al tuturor facturilor de energie electrică, respectiv informaţiile obligatorii a fi incluse de furnizori în acestea;

-detalierea şi actualizarea modalităţilor de soluţionare de către furnizor a plângerilor privind facturarea, astfel clientul nu este obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluţionarea plângerii, iar furnizorul este obligat să analizeze plângerea clientului referitoare la factura emisă indiferent dacă factura a fost sau nu achitată şi să transmită acestuia rezultatul analizei efectuate, în termenele prevăzute în Standardul de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, în vigoare.

Citeste si:
Ministerul Finanțelor ia în calcul o scădere a prețurilor plafonate...
Ministerul Finanțelor ia în...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Noiembrie 2022 - 10 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.