Tarifele diferențiate pentru parcările din București ar putea fi eliminate

Propunerea pentru modificarea tarifului pentru parcările publice din Capitală a venit și cu un abonament de 50 de lei pe lună sau 500 de lei pe an pentru riverani, iar referitor la persoanele fizice care nu se încadrează în această categorie vor achita 25 de lei pe zi sau 500 de lei pe lună.

Cei care se folosesc de stațiile de încărcare pentru mașinile electrice puse pe locurile de parcare ale municipalității vor plăti o taxă fixă de 300 de lei pe lună, dar și 0,15 lei pentru fiecare kw vândut. Proiectul mai propune și eliminarea gratuității pentru mașinile hibrid, beneficiu care a fost introdus în 2016 și păstrarea acesteia doar pentru mașinile electrice.

Propunerea în sine presupune renunțarea la tarifele pentru parcare în funcție de zonă și stabilirea unui tarif fix. Totodată, se mai vrea ca tariful orar de parcare să se aplice de luni până vineri, între orele 8.00 și 20.00, în afara acestui interval parcarea urmând să fie gratuită, inclusiv în zilele cu sărbători legale.

Excepție de la regulă fac parcajele de pe. Aviatorilor, Biserica Enei, Brezoianu, Bucur Obor, Calea Floreasca, Calea Victoriei, Charles de Gaulle, Cina, Conservator, Constantin Esarcu, Doamnei, Domnița Anstasia, Dorobanți, Edgar Quinet, Eforie, Episcopiei, Eva, Expoziției, George Enescu, Herăstrău, Horoscop, Sitraco, Ion Câmpineanu, Lido, Magazin Victoria, Marriot, Nerva Traian, Nicolae Bălcescu, Nicolae Golescu, Obor Chiristigiilor, Pecăruș, Piața Libertății, Piața Victoriei, Piața Revoluției, Radu Beller, Sala Palatului, Schitu Măgureanu, Șoseaua Nordului, Splai, Tonitza, Piața Unirii, Piața Walter Mărăcineanu, Ziduri Moși, unde tariful se aplică de luni până duminică, între 8.00 și 20.00.

Tarifele practicate de Compania Municipală Parking, potrivit HCGMB 517/2019, în intervalul orar 7:00 - 23:00, de luni până vineri, sunt acestea:

  • 10 lei/oră, zona 0;
  • 5 lei/oră, zona 1;
  • 2,5 lei/oră, zona 2.
Cât costă abonamentele pentru parcarea din Capitală

De asemenea, persoanele fizice pot alege abonamente de o zi, o săptămâna, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre zone, de exemplu:


  • zona 0: 75 lei/zi, 300 de lei/săptămână, 1.050 de lei/lună;

  • zona 1: 38 de lei/zi, 150 de le/săptămână, 525 de lei/lună;

  • zona 2: 15 lei/zi, 60 lei/săptămână, 210 lei/lună.

Zona 0 este delimitată de străzile Piaţa C.A. Rosetti, str. Tudor Arghezi, str. Dr. Dimitrie G. Gerota, str. Jean Louis Calderon, str. C.A. Rosetti, bd. Nicolae Bălcescu, str. Ion Câmpineanu, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, str. Halelor, Piaţa Unirii, bd. Unirii, bd. Mircea Vodă, str. Matei Basarab, bd. Hristo Botev, inclusiv străzile menţionate.

Zona 1 este cuprinsă între Zona 0 şi perimetrul format din străzile: Piaţa Francofoniei, Calea 13 Septembrie, şos. Panduri, bd. Geniului, şos Cotroceni, Splaiul Independenţei, bd. Mihail Kogălniceanu, str. Vasile Pârvan, str. Berzei, bd Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, şos Nicolae Titulescu, bd Banu Manta, bd Ion Mihalache, str. Aviator Popişteanu, bd Expoziţiei, str Parcului, str Tipografilor, şos Bucureşti-Ploieşti, bd Aerogării, str Nicolae G. Caranfil, bd Beijing, bd Mircea Eliade, Calea Floreasca, str Polonă, str Mihai Eminescu, str Traian, bd Pache Protopopescu, şos Mihai Bravu, str Traian Popovici, Calea Dudeşti, bd Octavian Goga, str Nerva Traian, bd Gheorghe Şincai, str Lânăriei, Calea Şerban Vodă, bd Mărăşeşti, Piaţa Libertăţii, str. Mitropolit Nifon, Piaţa Regina Maria, bd Libertăţii, inclusiv străzile menţionate.

Zona 2 cuprinde locurile de parcare special amenajate între Zona 1 şi limita administrativă a oraşului.