Locuitorii de la bloc vor trebui să își monteze repartitoare de căldură

Această măsură va fi obligatorie începând cu 1 ianuarie 2023. În Capitală sunt peste 275.000 de proprietăți, apartamente sau garsoniere, care nu au repartitoare la calorifere. În cazul în care proprietarii refuză să se conformeze noi măsuri, aceștia riscă amenzi de până la 1.000 de lei.

Repartitoarele de căldură stabilesc consumul real al energiei termice pentru fiecare locuință în parte, fiind posibile și anumite economii. Aceasta nu se aplică în cazul persoanelor cu apartamente sau garsoniere la ultimele etaje ale blocurilor, deoarece acolo pierderile de energie termică sunt enorme, față de cele de la etajele inferioare. În această situație, rămâne doar costul achiziției și al montajului repartitoarelor. Costul unui asemenea dispozitiv începe de la 70 de lei, iar montajul acestuia și a unui robinet de reglare a consumului de energie termică începe de la 120 de lei.

Prin urmare, proprietarii trebuie să înmulțească costul individual al aparatului și al instalării cu numărul caloriferelor din casă. Din anul 2027, legea va aplica măsura prin care instalarea repartitoarelor care vor transmite singure datele de la distanță vor fi obligatorii. Repartitoarele cu citire directă sunt valabile doar patru ani.

Mai exact, până la începutul anului 2027, toți locatarii de la bloc vor trebui să aibă instalate contoare sau repartitoare de costuri pentru energia termică care vor putea fi citite de la distanță. Excepție de la această regulă vor face asociațiile de proprietari care demonstrează că dotarea cu contoare și repartitoare cu citire la distanță nu este convenabilă. Se pot folosi și alte metode care sunt mai econome pentru măsurarea consumului de energie termică.

Repartitoarele de căldură sunt montate cu scopul de a măsura temperatura caloriferului și cea de ambianță. Dispozitivele utilizează un algoritm care măsoară cele două valori pentru a putea stabili cu exactitate cantitatea de energie termică folosită pentru încălzirea locuinței.