A treia tranșă de bani pentru vocuherele alimentare a fost livrată

Cardurile sociale au fost reîncărcate cu a treia tranșă de bani, în total fiind 4 tranșe în valoare totală de de 1.000 de lei. De a treia tranșă beneficiază aproximativ 2,4 milioane de români. Tichetele sociale au fost reîncărcate și acum cu 250 de lei


"Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a efectuat plăţile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul "Sprijin pentru România" cu o nouă tranşă de 250 de lei, cea de-a treia, pentru un număr de 2.358.359 de români. Reamintim că sunt IV tranşe, în valoare totală de 1.000 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul acestui an. Astfel, până miercuri, toţi beneficiarii vor avea cardurile încărcate, pentru a putea achiziţiona alimente şi mese calde. Valoarea totală a sumei transmise de MIPE, din fonduri europene nerambursabile, se ridică la 590.384.250 lei", se arată în documentul citat.


Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a menționat că până la momentul actual s-a respectat programul încărcărilor cardurilor cu banii necesari. Oficialul mai spune că aparte, în luna noiembrie se va distribui o nouă tranşă de pachete cu ajutoare alimentare, care vor conţine 12 tipuri de produse de bază pentru consum, prin intermediul programului pe care l-am lansat încă din ianuarie 2020. Prin urmare, românii vor beneficia de cei 250 de lei, dar şi de un pachet de peste 24 de kilograme de alimente.


"Mă bucur că reuşim să respectăm calendarul asumat şi vă pot anunţa că astăzi am efectuat plăţile pentru încărcarea tranşei a III-a de 250 de lei, pe care Guvernul îi oferă persoanelor vulnerabile prin programul Sprijin pentru România. Este un ajutor atât de necesar în această perioadă, din care românii pot să îşi cumpere alimente şi mese calde. De asemenea, o altă veste bună pe care vreau să o anunţ este că vom urgenta procesul pentru încărcarea tranşei IV de 250 de lei pe carduri, pentru a ajunge la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă", a precizat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.


Voucherele alimentare se încarcă o dată la două luni până la finalul anului cu 250 de lei. Aceste vouchere alimentare sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. În total, programul cuprinde 4 tranșe. În momentul distribuției cardurilor, acestea sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde poți achita cu cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.