Ministerul Sănătății a anunțat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 54 de ani, din București. În prezent, starea de sănătate a bărbatului este bună și se află în izolare. Până la momentul actual, în România au fost înregistrate 42 de persoane cazuri de infectare cu variola maimuței.
Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), în total 10 persoane au fost vaccinate împotriva variolei maimuței. În data de 3 octombrie a fost vaccinată prima persoană cu prima doză împotriva variolei maimuţei, a transmis Ministerul Sănătății.
A fost activat Mecanismul de Protecție Civilă
La sfârșitul lunii septembrie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat decizia de a adopta joi Hotărârea privind transmiterea solicitării de asistență internațională, prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Decizia a fost luată pentru a putea fi accesate dozele de medicamente care sunt necesare pentru tratamentul a aproximativ 150 pacienți infectați cu virusul variola maimuței.
Când a apărut primul caz de infectare cu variola maimuței în România
Primul caz de infectare cu variola maimuței din România a fost raportat pe 14 iunie. Era vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani din Capitală care s-a infectat de la o altă persoană care a călătorit în mai multe țări din Europa. Pacientul a fost diagnosticat în urma investigațiilor de laborator și a fost izolat timp de 21 de zile. Evoluția virusului a fost destul de slab în România, lucru îmbucurător pentru autorități.
Simptomele variolei maimuței
Simptomele sunt adesea ușoare, deși leziunile pot fi pruriginoase sau dureroase. Acestea includ erupții cutanate veziculoase ori leziuni pe orice parte a corpului, inclusiv în contextul actual particular, în jurul organelor genitale și anusului, febră, durere în gât, ganglioni limfatici umflați și leziuni la nivelul gurii și ochilor.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului România înregistrează un nou caz de variola maimuței. Totalul cazurilor din țară.