Nicușor Dan, amendat pentru că nu a plătit parcarea

Edilul s-a ales cu o amendă pentru că nu a plătit parcarea de lângă primărie, acolo unde și-a lăsat mașina personală. Edilul a menționat că a vrut să prelungească ora de parcare cu ajutorul SMS-ului, însă a intervenit altceva și acesta a uitat. Astfel, primarul Capitalei a fost bun de plată.

"Am luat în parcarea din jurul Primăriei, pentru că mergeam către o conferință de presă, trebuia să-mi prelungesc ora prin SMS, m-a sunat cineva, în fine, am uitat să fac asta și am ieșit din cât plătisem. Am luat-o", a mărturisit Nicușor Dan.

Din data de 15 august 2022, parcările din centrul Capitalei sunt permise doar cu plată. Astfel primăria a stabilit trei zone pentru parcare, fiecare dintre acestea având un tarif diferit.

Tarifele practicate de Compania Municipală Parking, potrivit HCGMB 517/2019, în intervalul orar 7:00 - 23:00, de luni până vineri, sunt acestea:

  • 10 lei/oră, zona O;
  • 5 lei/oră, zona 1;
  • 2,5 lei/oră, zona 2.
Cât costă abonamentele pentru parcarea din Capitală

De asemenea, persoanele fizice pot alege abonamente de o zi, o săptămâna, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre zone, de exemplu:


  • zona 0: 75 lei/zi, 300 de lei/săptămână, 1.050 de lei/lună;

  • zona 1: 38 de lei/zi, 150 de le/săptămână, 525 de lei/lună;

  • zona 2: 15 lei/zi, 60 lei/săptămână, 210 lei/lună.

Zona 0 este delimitată de străzile Piaţa C.A. Rosetti, str. Tudor Arghezi, str. Dr. Dimitrie G. Gerota, str. Jean Louis Calderon, str. C.A. Rosetti, bd. Nicolae Bălcescu, str. Ion Câmpineanu, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, str. Halelor, Piaţa Unirii, bd. Unirii, bd. Mircea Vodă, str. Matei Basarab, bd. Hristo Botev, inclusiv străzile menţionate.

Zona 1 este cuprinsă între Zona 0 şi perimetrul format din străzile: Piaţa Francofoniei, Calea 13 Septembrie, şos. Panduri, bd. Geniului, şos Cotroceni, Splaiul Independenţei, bd. Mihail Kogălniceanu, str. Vasile Pârvan, str. Berzei, bd Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, şos Nicolae Titulescu, bd Banu Manta, bd Ion Mihalache, str. Aviator Popişteanu, bd Expoziţiei, str Parcului, str Tipografilor, şos Bucureşti-Ploieşti, bd Aerogării, str Nicolae G. Caranfil, bd Beijing, bd Mircea Eliade, Calea Floreasca, str Polonă, str Mihai Eminescu, str Traian, bd Pache Protopopescu, şos Mihai Bravu, str Traian Popovici, Calea Dudeşti, bd Octavian Goga, str Nerva Traian, bd Gheorghe Şincai, str Lânăriei, Calea Şerban Vodă, bd Mărăşeşti, Piaţa Libertăţii, str. Mitropolit Nifon, Piaţa Regina Maria, bd Libertăţii, inclusiv străzile menţionate.

Zona 2 cuprinde locurile de parcare special amenajate între Zona 1 şi limita administrativă a oraşului.