Festival de artă la București cu intrare gratuită
Pe parcursul a nouă zile, 128 de studenți din întreaga Românie de la facultăți cu profil își vor expune cele mai reușite lucrări în cadrul acestui eveniemnt. Organizatorii anunță că intrarea este gratuită și speră ca munca și talentul tinerilor să fie apreciate și promovate. Festivalul „Diploma Show” care se află la a noua ediție a început cu o prezentare de modă neconvenţională. Studenții facultăților de design au realizat ținute îndrăznețe și cît mai originale.
„Am purtat o ținută de la Ana Olingheru. A fost o experiență minunată. Am avut câteva zile de repetiţii. A fost o zi plină de machiaj, păr şi tot restul.”, a declarat unul dintre modelele de la festival.
„Conceptul din spatele defilării este cel de under construction, așa cum este şi un student proaspăt venit de pe băncile facultăţii, la început de drum. Totul este under construction în jurul nostru, de aici make-up-ul manechinelor.”, a spus Alina Gavrilă Borțun, organizatoarea defilării.
Unul dintre participanții la festival este Alin, în vârstă de 24 de ani, care afirmă că pictează de aproape 10 ani. Tânărul a ales să expună un tablou reinterpretat după o lucrare a celebrului pictor Paul Rubens.
„Eu ţin foarte mult la această operă. Este vorba de o pictură în ulei pe pânză. Destul de mare, are 2 metri 40 pe 2 metri 60. Am pus ca preţ 5.000 de euro ca început.” , a spus Alin Popă.
Unde are loc festivalul Diploma Show
Vizitatorii au fost uimiți de creativitatea studenților și de maniera în care și-au expus lucrările. Aceștia au admirat munca tinerilor și au primit o plăcere deoasebită în urma celor văzute la festival.
„Avem lucrările studenților și practic am încercat să facem un prim exerciţiu de expunere a lor. Este debutul lor pe simeze şi se adresează direct consumatorilor de artă.” , a declarat Cosmin Paulescu, Decanul Facultății de Arte Decorative și Design.
De asemenea, vizitatorii pot admira şi lucrări din ceramică, sticlă sau metal. Vizitatorii spun că au fost șocați de cât de multe se pot realiza din aceste materiale
„Există un rezervor foarte important de talent și de conţinut la care nu se uită aproape nimeni, respectiv lucrările de licenţă şi master din facultăţile vocațional-creative din ţară.” , Andrei Borțun, organizator.
Festivalul Diploma Show are loc la Combinatul Fondului Plastic din Capitală şi pe lângă expoziţiile prezente are și ateliere de arhitectură, dar şi petreceri.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Festivalul de artă „Diploma Show”, la a noua ediție. Ce pot admira vizitatorii.