ANPC a amendat 50 de magazine Auchan din toată țara cu suma de 750.000 de lei
Conform unui comunicat al ANPC, pentru neregulile constatate, comisarii au aplicat 93 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 750.000 de lei. De asemenea, autoritățile au dat 11 avertismente și au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de aproape 42.000 de lei, cât și oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea problemelor, pentru 14 unități.
„Am fost acuzaţi că facem prea multe controale dedicate unor lanţuri de magazine. Noi nu facem decât unele dedicate dumneavoastră, consumatorilor, pentru a fi siguri că sunteţi respectaţi. Din România nu trebuie doar luaţi bani, mai trebuie şi investit! Trebuie făcută curăţenie, ca de Paşti, ca şi cum această sărbătoare ar fi în fiecare zi. Până atunci, noi vom fi acolo să dăm o mână de ajutor pentru a-i convinge că aşa stau lucrurile", a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Printre cele mai frecvente abateri constatate de comisarii ANPC sunt: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită, comercializarea unor legume şi fructe depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, cu ambalaj deteriorat, comercializarea unor produse care nu erau păstrate în condiţiile precizate de producător, cu modificări organoleptice, utilizarea unor ustensile de bucătărie sau echipamente de gătit neigienizate, cu grăsime din abundenţă.
De asemenea, inspectorii ANPC au constatat folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitare, deficiențe de etichetare a produselor alimentare ((lipsa unor menţiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română), precum şi utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu acumulări masive de gheaţă, rugină, impurităţi şi chedere deteriorate, lichid de scurgere congelat, resturi alimentare şi mucegai.
Pescobar, apărat de Maria Constantin în urma controalelor ANPC:...
Comisarii ANPC au mai descoperit comercializarea unor produse cu starea termică schimbată, comercializarea unor produse cu aglomerări de gheață în ambalaj, nerespectarea regimului promoţiilor, neafişarea preţurilor unor produse, existenţa pavimentului neigienizat şi a unor rafturi murdare, în zona de comercializare, nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători şi existenţa unor neconcordante între preţul produsului la raft faţă de cel de la casa de marcat.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro