Medicamentele expirate și cele neutilizate au fost încadrare ca fiind deșeuri periculoase potrivit unui proiect de lege adoptat marți de plenul Camerei Deputaților.

Medicamentele expirate şi cele neutilizate au fost declarate deşeuri periculoase

Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților modifică şi completează Legea nr. 95/2006 care prevede reforma în domeniul sănătăţii. Potrivit acesteia, persoanele care procură produse farmaceutice vor fi atenţionaţi despre necesitatea returnării şi a eliminării medicamentelor expirate în farmacii, acestea din urmă fiind considerate deşeuri periculoase.

Proiectul precizează că preparatele medicamentoase expirate sau neutilizate se consideră deșeuri periculoase și trebuie colectate corespunzător.

"Orice material publicitar destinat publicului larg trebuie să includă cel puţin următoarele informaţii: denumirea medicamentului, precum şi denumirea comună dacă medicamentul conţine o singură substanţă activă, informaţiile necesare pentru utilizarea corectă a medicamentului, o invitaţie expresă, lizibilă, de a citi cu atenţie instrucţiunile din prospect sau de pe ambalaj, formulată după cum urmează: Acest medicament se poate elibera fără prescripţie medicală. Se recomandă citirea cu atenţie a prospectului sau a informaţiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. Medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase", stipulează proiectul.

Retail jobs

De asemenea, în acest proiect de lege parlamentarii au dedicat mai multe articole pentru funcţionarea farmaciilor. Aceștia au indicat că farmaciştii care sunt şi cadre didactice în domeniu pot să desfăsoare o asociată în paralel în farmacii, inclusiv în farmaciile universitare. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional.

"Universităţile de medicină şi farmacie pot acredita farmacii comunitare pentru a desfăşura activitate de pregătire practică a studenţilor, asociată activităţii didactice. (...) Farmaciştii care sunt şi cadre didactice în domeniu pot desfăşura activitate integrată, asociată activităţii didactice, în farmacii, inclusiv farmacii universitare. Farmaciile universitare se înfiinţează de universităţile de medicină şi farmacie acreditate. Numărul acestora depinde de numărul de studenţi din cadrul facultăţii de farmacie, fiind de o farmacie până la 500 de studenţi şi de maxim două la facultăţile cu peste 500 de studenţi", mai prevede iniţiativa legislativă.

Citeste si:
Noi modificări la tarifele pentru energia electrică. Deputații...
Noi modificări la tarifele...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 Septembrie 2022 - 04 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.