Nicușor Dan a solicitat studiul de fezabilitate pentru 13 km de piste de biciclete

Potrivit acestei investiții, vor fi efectuate 5 trasee prioritare prevăzute în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 pentru zona București-Ilfov. Acestea vor avea o lungime totală de aproximativ 13 kilometri, și vor lega zone importante ale orașului, potrivit următorului plan:

1. Bucureşti – Ploieşti (între Aerogării şi Băneasa Shopping City) – 1,5 km (parte din “traseul pentru cumpărături” din PMUD: Piața Victoriei – Băneasa);

2. Piața Unirii – Mihai Bravu – 3km (“traseu de agreement”);

3. Colentina – între Mihai Bravu și Doamna Ghica – 1,5 km [parte din “traseul către școală” Universitate – Doamna Ghica];

4. Petricani – între Doamna Ghica și D. Pompeiu – 3 km (parte din “traseul către birou” Doamna Ghica – Pipera);

5. Piața Alba Iulia – Piața 1 Decembrie – 4 km (parte din “traseul de est”).

Documentul va fi elaborat de SC RHEINBRUCKE SRL, iar durata lucrărilor de execuție vor fi de 150 zile calendaristice din momentul emiterii ordinului de începere.

Cu privire la fondurile necesare pentru efectuarea lucrărilor acestor piste pentru bicicliști, edilul Capitalei a declarat că există două variante în calitate de surse de finanțare nerambursabilă. Prima ar fi PNRR (runda a doua, Fondul pentru Mediu), iar a doua varinată ar fi Programul Operațional Regional 2021-2027.


Primul județ din România care va avea o strategie de cicloturism

Judeţul Timiş va fi primul din ţară care va avea o strategie de cicloturism şi este "pionier" în România al unei acţiuni administrative concrete, la nivel regional, în acest domeniu, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alin Nica, în cadrul conferinţei "EuroVelo România", iniţiată şi găzduită de CJ Timiş.


"În ciuda construcţiilor istorice valoroase şi a bogăţiilor naturale pe care le avem în judeţ, sunt conştient că exploatăm doar o mică parte a potenţialului nostru turistic, lucru pe care vreau să îl schimb. Susţin turismul lent şi sustenabil, pentru conservarea şi promovarea tradiţiilor şi valorilor locale, care să permită dezvoltarea zonelor mai retrase sau mai puţin vizibile în ofertele prezentate publicului larg. Cicloturismul şi utilizarea bicicletei ca mijloc de transport poate constitui o importantă parte a strategiei de dezvoltare a turismului, astfel că am făcut paşi importanţi în vederea implementării unei politici favorabile deplasării pe două roţi", a afirmat Alin Nica.