Cum decurg lucrările de reabilitare a Pasajului Unirii
Echipa de experţi de pe şantierul de lucru al Pasajului Unirii a oferit asigurări prefectului Capitalei că lucrările vor fi finalizate până la începerea noului an şcolar, pentru ca circulaţia rutieră să nu întâmpine dificultăți şi să se desfăşoare în condiţii de siguranţă în începând din seara de 4 septembrie.
Deoarece pasajul era într-un stadiu avansat de realizare, lucrările de reabilitare și consolidare a Pasajului Unirii au început la mijlocul lunii iunie. Prefectul Toni Greblă a discutat cu proiectantul, constructorii şi reprezentanţii autorităţilor care răspund de avizarea lucrărilor pentru redeschiderea traficului rutier.
"Aceştia vor urmări modul de execuţie şi finalizare a lucrărilor, în conformitate cu aspectele prevăzute în proiect, astfel încât eventualele observaţii să fie implementate rapid, iar avizele şi autorizaţiile să fie eliberate în cel mai scurt timp posibil", se mai arată în comunicat.
În teren, prefectul Capitalei a fost însoţit de Andrei Trocan, City Manager al Primăriei Sectorului 4. La analiză au fost prezenți şi reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti, Inspectoratului de Stat în Construcţii, Brigăzii Rutiere, companiei Apa Nova şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, instituţii cu atribuţii în recepţionarea lucrărilor.
"Prefectul Toni Greblă a menţionat că experienţa dobândită în realizarea acestei lucrări, într-un interval de timp scurt, trebuie să fie folosită de autorităţile locale şi în alte zone ale Capitalei, pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor, fluidizarea traficului şi dezvoltarea durabilă a oraşului", se precizează în comunicat.
Citeste si:Prefectul Capitalei interzice vânzarea artificiilor și a petardelor...
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
ANPC vine cu recomandări pentru consumatori privind produsele din pește: Să...
Sursa: wall-street.ro