Procurorii l-au reţinut pe bărbat, miercuri, 10 august, pentru 24 de ore, acesta fiind acuzat de lovire sau alte violenţe, şantaj şi lipsire de libertate.


Copilul a fost dezbrăcat, udat cu apă și bătut pentru a recunoaște furtul

"În fapt s-a reţinut că la data de 25.02.2021 în intervalul orar 15.30 -19.30 inculpatul a luat-o cu forţa pe persoana vătămată minoră în vârstă de 11 ani în timp ce aceasta din urmă se afla în apropierea sediului societăţii comerciale pe care o administrează situat în oraşul Gura Humorului, a condus-o şi introdus-o împotriva voinţei sale într-o anexă a societăţii comerciale, unde a privat-o de libertate o perioadă de aproximativ patru ore, timp în care a supus victima la tratamente degradante, respectiv a ţinut-o în frig dezbrăcată, întinsă pe pardoseală şi a udat-o cu apă”, se arată în comunicat, potrivit ziare.com.


Patronul, pe nume Daniel Dumitru Chirap, a recurs la acest gest după ce, a spus el, în urmă cu câteva zile i s-au furat din societatea comercială pe care o administrează trei sticle de whiskey.

Procurorii au mai stabilit că minorul a fost bătut, necesitând mai multe zile de îngrijiri medicale.

Faptele de la vremea respectivă au fost publicate în Monitorul de Suceava, iar imaginile cu minorul lovit au fost postate pe Facebook chiar de mama copilului.

Mama minorului de 11 ani a relatat că ”organul de poliție” i-a adus copilul acasă bătut măr, în ziua de 25 februarie 2021. În sprijinul acestor acuzații, femeia a postat fotografii în care se văd urme de violență pe trupul și pe fața minorului de 11 ani.


"De asemenea, în împrejurările descrise mai sus, în intervalul orar 15.30 -19.30, a exercitat în mod repetat violenţe asupra persoanei vătămate minore, respectiv a lovit-o cu pumnii şi picioarele la nivelul feţei şi corpului, a lovit-o cu o coadă de lopată peste mâini şi a lovit-o cu capul de o usă, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale şi totodată a constrâns-o prin ameninţări şi acte de violenţă pe persoana vătămată minoră, în timp ce se afla împotriva voinţei sale în anexa societăţii comerciale, să se dezbrace şi să mărturisească săvârşirea unei infracţiuni de furt presupus a fi comis la data de 24.02.2021, context în care a înregistrat-o audio-video cu telefonul mobil personal”, a mai precizat sursa citată.


Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Gura Humorului, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.