Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susține că fermierii vor vinde grâul la un preţ mai mare pentru a-și putea acoperi cheltuielile pe care le-au avut până în prezent. Fermierii sunt foarte hotărâți să solicite prețuri mai mari pentru pâine nu din simplu moft, ci pentru a-și recupera cheltuielile pe care le-au avut.
"Grâul este mai scump acum pentru că s-a produs mai scump. Eu nu sunt adeptul celor care spun că piaţa face preţul. Nu, piaţa stabilizează preţul, dar preţul este făcut din elementele de cost, iar fermierii lucrează cu o motorină mai scumpă, cu îngrăşăminte mai scumpe, cu insectofungicide mai scumpe, cu forţă de muncă mai scumpă. Ei nu solicită preţuri mari că doresc, ei solicită doar preţul prin care să poată să îşi recupereze cheltuielile pe care le-au făcut, în aşa fel încât să poată lucra în continuare terenul respectiv.
În cazul în care producătorii nu își vor putea restitui cheltuielile, în România nu va mai fi pâine. Această scumpire este argumentată de procesul tehnologic și elementele de cheltuieli respective, care automat ridică prețul produsului.
„Pentru că, dacă se opreşte producătorul, sigur că nu avem pâine în România. Şi să nu oprim producătorul, să avem pâine în România - e adevărat, mai scumpă, datorită procesului tehnologic şi elementelor de cheltuieli respective, care se înmănunchează în costul de producţie la sfârşitul realizării produsului ca atare", a declarat Daea sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la primăria comunei Sânmihaiu de Câmpie din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Ministrul Agriculturii a ținut să mulțumească fermierilor din România pentru efortul depus în acest an și a menționat faptul că producţia de grâu recoltată anul acesta este suficient pentru consumul intern, dar și pentru export.
Sâmbătă, ministrul Petre Daea a vizitat câteva ferme şi instalaţii agricole de pe raza comunei Sânmihaiu de Câmpie, după care s-a întâlnit cu fermierii din judeţul Bistriţa-Năsăud.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Prețul pâinii se va majora. Ce explicații oferă ministrul Agriculturii.