Mangalia renunță la taxa de parcare din stațiuni

În urma deciziei Primăriei din Mangalia, turiștii care își vor petrece vacanța la mare în stațiunile administrate de Primăria Mangalia nu vor fi obligați să achite plata parcării de 3 lei/oră în cazul autoturismelor și de 5 lei/oră pentru autoutilitare. Tariful pe zi era de 15 lei pentru orice tip de autovehicul.

Primarul Mangaliei spune că această decizie va motiva cât mai mulți turiști să petreacă vacanță în stațiunile din Mangalia.


„Am luat această decizie, pentru a impulsiona sezonul turistic și pentru a încuraja cât mai mulți turiști să petreacă vacanțele în stațiunile Mangaliei, fără a mai avea grija de a plăti locul de parcare, indiferent unde aleg să lase mașina, în parcările publice din oraș și stațiuni”, a declarat primarul Radu Cristian.


Oficialul a mai menționat că va propune și celorlalți primari ai localităților cu ieșire la mare să facă o adresare comună către Parlamentul României, prin care să ceară modificarea legislației în vigoare, pentru a transfera sectoarele de plajă în administrarea Unităților Administrativ-Teritoriale.


„Voi propune colegilor primari să facem front comun pentru a cere Parlamentului modificarea legislației specifice privind administrarea plajelor, astfel încât acestea să fie preluate de Primării și date ulterior în folosință hotelierilor, în condițiile legii. Nu este normal ca turistul să plătească pentru folosirea unui șezlog sau pentru a putea pune un cearșaf pe nisip. De aceea, singura soluție este ca plajele să ajungă direct la hotelieri, care să ofere gratuit șezlonguri turiștilor”, a explicat Radu Cristian.


Primarul Mangaliei a mai spus că o altă metodă pentru a încuraja turiștii să se odihnească în stațiunile din România este realizarea cât mai repede a drumului expres care leagă Autostrada A2 de stațiunile din sudul litoralului.


„Pe această cale, solicit tuturor parlamentarilor de Constanța să susțină acest proiect pentru a fluidiza traficul rutier și a facilita accesul turiștilor către mare, fără a mai sta în trafic ore în șir. Vom ține legătura cu autoritățile statului pentru a obține cât mai repede cu putință aprobarea pentru realizarea acestei rute alternative pentru turiști. Proiectul a avansat considerabil și există șanse să obținem finanțare încă de anul acesta”, a completat primarul Radu Cristian.